TIR, încărcat cu tone de deşeuri din materiale textile, întros din drum în vama Nădlac

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat, în dimineața zilei de 7 octombrie, la ora 06.45, pe sensul de intrare în ţară, un controlul specific asupra a unui mijloc de transport condus de un cetăţean român. 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac  II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, au efectuat controlul unui mijloc de transport încărcat cu peste 15 tone de deșeuri din materiale textile. Autorităţile de control nu au permis intrarea în ţară a mijlocului de transport şi a bunurilor transportate, întrucât nu erau îndeplinite condiţiile legale necesare unui astfel de transport.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, un controlul specific asupra a unui mijloc de transport condus de un cetăţean român. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri ce constau în materiale textile de la o societate comercială din Germania pentru  o firmă din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu peste 15 de tone de deșeuri ce constau în materiale textile, pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.  

Având în vedere cele constate, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru mijlocul de transport în cauză.

 

Vezi si:

 

Urmărire ca-n filme la frontiera țării: Un șofer, tras pe dreapta și reținut

 

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au urmărit și blocat în trafic un maramureșean în timp ce încerca să scape cu o mașină încărcată cu 28 de baxuri cu țigări

Un bărbat care transporta țigări de contrabandă în valoare de aproximativ 33.000 de euro a fost prins de poliţiştii de frontieră maramureşeni, după o urmărire de câțiva km în trafic.

Șoferul, aflat, în plus, sub influența băuturilor alcoolice, este cercetat acum pentru contrabandă, fiind reținut pentru 24 de ore în arestul IPJ Maramureș.

Pe 6 octombrie, polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației împreună cu lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș și ai Sectorului PF Sighetu Marmației au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 16.30, polițiștii de frontieră au identificat în trafic pe DN 18, la intrarea în municipiul Sighetu Marmației, un autoturism înmatriculat în România despre care se dețineau date că este implicat în activități de contrabandă.

Oamenii legii au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea la control, însă șoferul le-a ignorat, demarând în trombă spre interiorul orașului, moment în care s-a pornit în urmărirea acestuia, totodată fiind anunțate și celelalte echipaje în vederea blocării posibilelor direcții de deplasare ale mijlocului de transport.

După aproximativ 2 km, observând că i-a fost blocat drumul de către alte echipaje ale Poliției de Frontieră, șoferul a oprit, a ieșit din mașină și a încercat să fugă, însă a fost reținut. În interiorul mașinii, au fost observate mai multe colete care conțineau țigări.

Deoarece conducătorul auto mirosea a alcool, la fața locului a fost solicitat și un echipaj din cadrul Poliției Municipale Sighetu Marmației – Biroul Rutier. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Citește mai multe AICI.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel