Ţinutul Secuiesc. Traian Băsescu PUBLICĂ lista parlamentarilor care au discutat legea: "Glorioşilor! Fugiţi ca iepurii!"

Andreea Cosma |
Data publicării:

Fostul preşedinte, Traian Băsescu, a publicat lista membrilor din Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor care au fost de faţă la discuţiile privind legea autonimiei Ţinutului Secuiesc.

"Glorioşilor! Fugiţi ca iepurii!

Nimeni nu-şi asumă nimic!

Toţi se scuză. Bieţii politicieni aflaţi în fruntea Camerei Deputaţilor au prilejuit poate cea mai neagră şi ruşinoasă zi din istoria Camerei Deputaţilor prin adoptarea tacită a legii care legalizează autonomia Ţinutului Secuiesc.

Sunt sigur că legea va fi respinsă la Senat.

Va rămâne însă în istoria Camerei Deputaţilor ruşinea de a fi adoptat o astfel de lege, care pur şi simplu umileşte şi România şi poporul român.

Citeşte şi: Klaus Iohannis SPULBERĂ autonomia Ţinutului Secuiesc: "Vor să dea ARDEALUL ungurilor. Aşa ceva nu va EXISTA"

Liderii de grupuri parlamentare au fost avertizaţi în data de, 12 Martie 2020 de Marius Paşcan că se apropie termenul de adoptare tacită.

PSD cu cinci oameni în biroul permanent și PNL-ul cu 3 oameni s-au făcut că nu aud mesajul aproape disperat al lui Marius Pașcan.

Iar ce a urmat astăzi arată că politicienii de la vârful partidelor sunt doar niște nulităţi politice, care nu își asumă atitudinea politică groaznică care a prilejuit trecerea legii autonomiei ținutului secuiesc prin Camera Deputaților.

Citeşte şi: Ţinutul Secuiesc. Ludovic Orban dă de pământ cu Marcel Ciolacu: "În loc să lanseze ameninţări şi acuzaţii la adresa mea..."

Astăzi, în spațiul public s-a răsturnat căruța cu oameni politici lași, incapabili să își asume propriile fapte.

Ca să spălați rușinea actului politic ruşinos pe care l-ați făcut, voi PSD-iști: Marcel Ciolacu, Olguța Vasilescu, Florin Iordache, Marius Budăi, Ileana Mihălcescu, Daniel Suciu și Nicolae Bănicioiu și voi liberalii: Cristian Buican, Gabriel Pirtea și Laurențiu Leoreanu, adevărată falangă USL-istă, ar trebui să demisionaţi din Birou.

Ce ați făcut rămâne în istorie parlamentarismului din România. “Glorioşilor”!", a scris Traian Băsescu, pe pagina sa de Facebook.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel