The Guardian: „Franța, Belgia și Spania SUSȚIN un BREXIT FĂRĂ ACORD în 12 aprilie”

brexit_viza_calatorie
Franţa a câştigat susţinerea Spaniei şi Belgiei după ce a informat că este pregătită pentru un Brexit fără acord pe 12 aprilie dacă nu există o nouă propunere a britanicilor, conform unei note interne a UE obţinută de The Guardian.

În notă se arată că ambasadorul francez a obţinut susţinerea omologilor săi spanioli şi belgieni argumentând că ar trebui să existe cel mult o amânare scurtă a Brexitului pentru a evita o criză financiară instantanee: „Am putea să amânăm pentru două săptămâni pentru a ne pregăti pe piaţa financiară", informează stirileprotv.ro.

Şansele de succes ale propunerii premierului britanic Theresa May privind o amânare până pe 30 iunie par mici având în vedere că Franţa şi-a exprimat oficial opoziţia faţă de o nouă amânare a Brexitului fără un plan clar al britanicilor.

Citește și Uite Brexit, nu e Brexit. Donald Tusk propune o amânare cu 12 LUNI a datei ieșirii Regatului Unit din UE

Conform notei interne, ambasadorul francez a afirmat că nu a reuşit să găsească „niciun argument în scrisoarea premierului Theresa May pentru o amânare lungă".

Ambasadorul francez a insistat apoi că nu există nicio justificare pentru o astfel de amânare, ci doar pericole.

Dacă UE ar permite o amânare de doar două săptămâni a Brexitului, Marea Britanie ar avea oportunitatea de a revoca Articolul 50 – cel care declanşează procedura de ieşire din UE. Astfel, parlamentul ar putea vota între un Brexit fără acord sau anularea ieşirii din UE.

Însă în ciuda intervenţiei francezilor, o a doua sursă din UE a insistat că „există susţinere pentru ideea lui Tusk" privind o amânare „flexibilă" de un an.

Un oficial important al UE a recunoscut că există îngrijorare privind o postare de pe Twitter a parlamentarului conservator Jacob Rees-Mogg care a afirmat că guvernul britanic ar trebui să perturbe UE din interior în cazul unei amânări lungi a Brexitului.

Citește și BREXIT: Marea Britanie se pregătește de alegeri europarlamentare. Răsturnare de situație

Premierul britanic Theresa May i-a scris preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, vineri pentru a-i cere ca Brexitul să fie amânat până pe 30 iunie pentru a avea timp să obţină susţinerea parlamentului.

[citeste si]

Alte știri de interes
x close