Sute de șoferi români de TIR, duși cu avionul în Belgia: „Condițiile de muncă, cazare și plată, pură defăimare!”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Sute de șoferi români de camion au fost duși, la fiecare două săptămâni, cu avionul din București în Maastricht, și plătiți cu salariu de 550 - 600 de euro brut pe lună.

Firma care face aceste transporturi și angajează camionagii e cercetată pentru dumping, iar CSC a decis să aducă cazul în fața justiției. Potrivit sindicatului, care investighează cazul de două luni, transportatorul plătește la fiecare două săptămâni, duminică dimineață, un avion între București și Maastricht. 

„Acest avion transportă aproximativ 160 până la 180 de șoferi români. Când ajung la Maastricht, sunt duși cu autocarul la garajele de la Herstal, lângă Liege. Îi găsim apoi la volanul camioanelor grupului pe șoselele belgiene, dar și internaționale”, susține Roberto Parillo, directorul general al CSC Transcom, potrivit rtc.be.

„Șoferii sunt plătiți între 550 și 600 de euro brut pe lună, plus 50 până la 55 de euro pe zi lucrătoare, dar acest surplus se plătește la negru! În Belgia, un șofer belgian costă angajatorul între 4.500 și 5.000 euro pe lună. Conform bilanțului depus de angajatorul acestor români, compania Skiptrans cu sediul în Cluj, un șofer cu normă întreagă costă în jur de 9.000 de dolari pe an, în timp ce în Belgia costul este de 45.000 de dolari. Succesul este de așa natură încât compania Skiptrans, care era în stare proastă acum zece ani, se descurcă foarte bine astăzi. De asemenea, a trecut de la 20 de lucrători în 2007 la 845 în 2019”, a adăugat sindicalistul.

 

Mișcarea șoferilor „în cele mai bune condiții pe cale aeriană”

 

Grupul Jost și compania Skiptrans infirmă, prin avocații lor, toate acuzațiile împotriva lor și susțin beneficiul prezumției de nevinovăție.

În condițiile impuse de criza Covid, companiei Skiptrans i s-a părut că este necesar să se organizeze mișcarea șoferilor „în cele mai bune condiții pe cale aeriană”, potrivit unui comunicat de presă transmis agenției Belga.

De la Maastricht, aceștia se alătură diferitelor puncte de încărcare din Europa (Olanda, Germania și Belgia) pentru a îndeplini misiunile de transport internațional încredințate acestora, precizează avocații.

„Condițiile de muncă și de cazare menționate de organizația sindicală, precum și condițiile de plată a salariilor, sunt din nou pură defăimare. Salariul mediu al unui șofer care lucrează pentru Skiptrans este o sumă variind între 2.300 euro și 2.500 de euro”, susțin companiile incriminate.

Din 2015 Jost Group a fost deja cercetat de parchetul federal pentru fapte de fraudă socială și trafic de persoane. Aceasta se referă la filialele sale din România și Slovacia.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel