Suedia, în dificultate din cauza COVID-19. Drector sanitar: "Nivelul de contaminare nu se diminuează. Este îngrijorător"

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Deşi autorităţile şi-au înăsprit poziţia în ultimele săptămâni, Suedia şi strategia sa atipică împotriva coronavirusului sunt din nou puse în mare dificultate de un al doilea val puternic pe care această ţară nordică a crezut mult timp că îl poate evita, relatează AFP.

Servicii de reanimare sub tensiune, solicitări de sporire a personalului sanitar calificat la Stockholm, mortalitate până acum de două ori mai mare decât a vecinilor săi nordici: în această toamnă, strategia suedeză, mai puţin strictă în faţa epidemiei, repetă bilanţul său slab din primăvară. "Din păcate, nivelul de contaminare nu se diminuează, iar acest lucru este foarte îngrijorător", a declarat pentru AFP directorul sanitar al regiunii Stockholm, Bjorn Eriksson, adăugând că este vorba de "o presiune extremă asupra sistemului de sănătate".

După ce a solicitat deja întăriri din partea întregului personal sanitar calificat, în special din clinici private, el a cerut marţi anularea tuturor operaţiunilor non-urgente în regiune.  "Ajunge. Nu merită să ieşi la un pahar după serviciu, să te întâlneşti cu persoane din afara casei tale, să faci cumpărături de Crăciun sau să bei o cafea: consecinţele sunt teribile", a declarat el săptămâna trecută.

6.000 cazuri noi COVID, pe zi, conform datelor oficiale, în Suedia

 

La începutul săptămânii, spitalizările legate de COVID-19 în Suedia au egalat vârful înregistrat la 20 aprilie, cu aproape 2.400 de pacienţi trataţi, chiar dacă procentul celor aflaţi la terapie intensivă este de două ori mai scăzut decât în primăvară, în jur de 10%.
Numărul morţilor a ajuns miercuri la 7.802, dintre care peste 1.800 de la începutul lunii noiembrie, iar cel al noilor cazuri se apropie de un nou record, de peste 6.000 pe zi în medie, conform datelor oficiale. 

Fără mască, fără închiderea barurilor, restaurantelor şi magazinelor şi fără carantină obligatorie, Suedia s-a făcut remarcată printr-o strategie bazată în special pe "recomandări" şi pe extrem de puţine măsuri coercitive. În faţa înmulţirii semnificative a cazurilor, au fost totuşi emise câteva recomandări foarte stricte, în special de a nu se frecventa persoane din afara casei, însă nerespectarea lor nu este sancţionată. În ciuda unei viziuni răspândite, Suedia nu a vizat niciodată imunitatea colectivă.
Rata mortalităţii a depăşit deja 10% în noiembrie, conform Biroului de Statistică, şi ar urma să continue să se agraveze, scrie Agerpres.

În ciuda unor critici transmise marţi de o comisie independentă, premierul Stefan Lofven a refuzat până acum să califice strategia drept un eşec. Guvernul a scos de la sertar un proiect de lege de urgenţă care ar trebui să permită închiderea în special a magazinelor şi restaurantelor. Însă intrarea sa în vigoare nu este totuşi prevăzută decât la mijlocul lunii martie. La fel ca restul "Uniunii Europene, Suedia îşi pune de asemenea mari speranţe în vaccinare, pe care speră că o va putea lansa la sfârşitul lui decembrie şi propune întregii populaţii pe la mijlocul anului viitor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel