SUA. Preşedintele Donald Trump, HUIDUIT în timp ce îi aducea un ultim omagiu doamnei Justiţiei americane - VIDEO

Andreea Cosma |
Data publicării:
tump_masca_public_captura
tump_masca_public_captura

Preşedintele american Donald Trump a fost întâmpinat cu huiduieli, joi, la Curtea Supremă a Statelor Unite, unde a mers să-i aducă un ultim omagiu fostei judecătoare Ruth Bader Ginsburg, relatează dpa.

În timp ce preşedintele şi Prima Doamnă Melania Trump se aflau lângă sicriul judecătoarei Ginsburg, în faţa clădirii s-au adunat protestatari care au scandat "Vote him out!", adică un îndemn către electorat să nu-i mai acorde un al doilea mandat lui Trump la alegerile din 3 noiembrie, conform unei înregistrări video.

Vizita lui Trump la Curtea Supremă a avut loc pe fondul unei intense lupte pentru putere în legătură cu succesorul dnei Ginsburg.

Preşedintele a afirmat că va face public sâmbătă numele magistratului pe care l-a ales pentru a ocupa locul rămas vacant, cu susţinerea Partidului Republican.

Democraţii se opun însă, susţinând ca noul judecător să fie desemnat de câştigătorul cursei pentru Casa Albă.

Miercuri, Donald Trump a refuzat să se angajeze pe deplin la un transfer paşnic de putere, după alegeri, iar în cursul campaniei a indicat că ar putea contesta rezultatul alegerilor în justiţie, eventualitate în care graba preşedintelui de a face o numire în postul rămas vacant la Curtea Supremă dobândeşte un nou sens.

Ruth Bader Ginsburg a decedat săptămâna trecută la vârsta de 87 de ani, după o îndelungată bătălie cu cancerul.

Sicriul cu corpul neînsufleţit al judecătoarei a fost adus miercuri la Curtea Supremă şi aşezat în capul scării de la intrarea în clădire, după o ceremonie privată la care au asistat membri de familie, prieteni apropiaţi şi alţi magistraţi. Înmormântarea este prevăzută pentru săptămâna viitoare la Cimitirul naţional Arlington şi va fi un eveniment privat.

Ginsburg a fost considerată un judecător liberal şi a fost o susţinătoare fermă a drepturilor femeilor, atât în cariera sa de avocat cât şi ca judecător. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel