Studiu. Pierderea mirosului, un pronostic bun pentru pacienţii cu COVID-19

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
doua masti anti covid
doua masti anti covid

Pierderea mirosului este nu doar unul dintre factorii de diagnosticare timpurie a COVID-19, ci şi simptomul unui pronostic bun al bolii, potrivit unui studiu coordonat de cercetători de la Universitatea Complutense şi de la Spitalul Clinic San Carlos din Madrid, relatează EFE.

Cu ajutorul acestui studiu realizat în numeroase centre şi cu participarea a 5.868 de pacienţi internaţi, cercetătorii spanioli au descoperit că, deşi constituie încă un mister, anosmia - pierderea mirosului - acţionează şi ca un pronostic bun pentru evoluţia acestei boli. "Aceste rezultate au multe implicaţii, de la evaluarea iniţială a pacienţilor şi până la capacitatea de a înţelege fiziopatologia. Este posibil ca invazia epileliului nazal să activeze o imunitate adecvată, evitând astfel furtuna de citokine", a explicat Jesus Porta-Etessam, profesor la Facultatea de Medicină a Universităţii Complutense din Madrid (UCM) şi principalul autor al studiului.

Pe lângă identificarea anosmiei ca factor ce favorizează un pronostic bun al bolii, cercetătorii madrileni au descoperit că disfuncţiile olfactive şi gustative sunt mai frecvente la femei (12,41% comparativ cu 8,67%), la cei cu vârste sub 65 de ani şi la pacienţi cu patologii renale, pulmonare, cardiace şi oncologice. Rezultatele obţinute asupra unuia dintre simptomele cele mai timpurii de COVID-19 pot servi drept criteriu în momentul clasificării pacienţilor sau luării unor decizii terapeutice, potrivit unui comunicat difuzat luni de Universitatea Complutense din Madrid (UCM).

Concluziile acestui studiu pot servi şi la elaborarea "indicilor de risc" care anticipează o eventuală complicare a bolii, ceea ce, potrivit profesorului Porta-Etessam, ar fi foarte util la momentul observării, tratării sau externării pacienţilor. La acest studiu au participat pe lângă UCM şi Spitalul Clinic San Carlos din Madrid, spitalele madrilene Infanta Sofia, Nuestra Senora de America, Puerta de Hierro sau Getafe; spitalele universitare Clinico din Valladolid, Virgen de La Arraixaca din Murcia şi Alvaro Cunqueiro din Vigo, alături de Instituto de Cardiología y Cirugía Cardiovascular din Havana (Cuba); Hospital General del Norte de Guayaquil IESS Los Ceibos (Ecuador) şi Clinica San Carlo din Milano (Italia). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel