Ștefan Buzoianu, veteranul care trăiește cu un glonț lângă inimă de 80 de ani. A fost împușcat în al Doilea Război Mondial

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

 Veteranului de război Ștefan Buzoianu din Cheia, județul Prahova, a fost rănit în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și trăiește de opt decenii cu un glonț lângă inimă.

Consiliul Județean Prahova a prezentat miercuri povestea veteranului de război Ștefan Buzoianu, din Cheia, în cadrul proiectului „103 ani de România, 103 prahoveni emblematici”.

Ștefan Buzoianu din Cheia s-a născut în 1921, la trei ani de la Marea Unire, în perioada grea de după război. A copilărit într-o familie cu zece copii, la poalele Munților Ciucaș, locul în care s-a întors rănit de pe front și unde și-a întemeiat o familie.

A fost încorporat în februarie 1942, iar războiul l-a purtat până la Novorossiisk.

Ori de câte ori este întrebat de momentele trăite la ruși, nu omite episodul în care a fost „vizitat“ de moarte și în care s-a trezit cu un glonț în spinare. Un glonț care i-a perforat plămânul și i-a ajuns lângă inimă. A fost scos din tabăra de luptă și târât de ceilalți soldați pe o poiană de unde a fost preluat de sanitari.

Răniți erau ținuți pe paie. După ce și-a revenit a fot trimis înapoi pe front

 

„Rana a simțit-o ca pe o arsură, o căldură, după cum ne-a povestit. A zăcut într-un șanț, în stare de semi conștiență, recuperat de sanitarii din spatele liniei de front. A avut noroc că, în retragere a trecut un camion unde a fost înghesuit cu alți răniți. A ajuns pe o plajă unde așteptau îmbarcarea și unde a stat o noapte. Când au sosit vapoarele a fost consultat de un medic german, care l-a curățat și pansat în condițiile de atunci. Era rănit în zona plămânului și respira foarte greu. Apoi, a fost improvizat un fel de ponton și când i-a venit rândul să plece, aviația rusă a început bombardarea vaselor", a povestit Dragoș Buzoianu, nepotul veteranului.

„A fost balamuc mare. Spitalul de campanie era format din niște barăci, eram ținuți pe paie, a fost vai de noi. Eu respiram întrerupt, dar am avut zile. Am stat peste o lună în spital, iar, ulterior, comisia de evaluare a decis să revin pe front”, a spus Ștefan Buzoianu.

Odată cu terminarea războiului a revenit acasă, unde a fost îngrijit de mama sa până i s-a închis rana și a putut respira neîntrerupt. De scos glonțul, medicii s-au opus rând pe rând, spunându-i că i-ar face mai mult rău.

În ianuarie, Ștefan Buzoianu va împlini 101 ani. „Pentru noi rămâne bucuria de a-l fi întâlnit și <călătorit> împreună prin paginile unei istorii mai puțin cunoscute. Poate prin astfel de povești, prin mărturiile pline de suferință ale acestor oameni, reușim să înțelegem mai bine cât de scump a fost plătită libertatea acestei țări”, au transmis reprezenanții CJ Prahova, relatează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel