Spania. Valentina a avut parte de o moarte violentă: violată și lăsată să se sufoce cu o pungă pe cap. Soțul nu recunoaște crima

Sursa foto: elespanol.com
Sursa foto: elespanol.com

Valentina Chirac, o româncă de 37 de ani, căsătorită cu un spaniol și mama unei fetițe, a fost găsită de polițiști moartă în casa în care locuia alături de soțul ei.

Tragedia a avut loc pe 27 mai 2017, iar Tribunalul din Madrid a început ieri procesului împotriva lui José Arellano, în vârstă de 43 de ani, soțul Valentinei, care este acuzat de viol și crimă.

Spaniolul susține că nu el a ucis-o pe Valentina, ci că românca ar fi fost victima unui jaf.

Moartea femeii a surexcitat interesul presei din cauza felului brutal în care a fost lăsat să moară. Capul i-a fost acoperit cu o pungă de plastic și lipit apoi cu scotch fiind lăsată să se sufoce. Valentina Chirac trăia într-o fundătură. Ea locuia alături de soțul ei Jose Arellano și de fiica sa, într-o cabană situată la marginea unui orășel spaniol, Collado Villalba, și nu avea prieteni în Spania.

În casa de cărămidă roșie în care locuia i-a devenit o capcană a morții pentru că nimeni nu i-a auzit strigătele și încercările de a scăpa de criminalul ei. Trupul neînsuflețit i-a fost găsit de o patrulă chemată de soțul ei.

 

„Au venit să îmi fure din casă”

 

Bărbatul a sunat la poliție și a anunțat că e gălăgie în casa sa și că el crede că înauntru sunt hoți.

„Au venit să îmi fure din casă. Sunt la ușă și aud zgomote înauntru. Cred că hoții sunt tot acolo”, le-a spus Arellano polițiștilor. O patrulă a Gărzii Civile și una a poliției locale din Collado Villalba au  ajuns la locuința bărbatului care îi aștepta la ușă. El le-a povestit că „Am plecat pe la 9 dimineața să mă plimb cu motocicleta și când m-am întors am auzit hoții în casă. Este posibil să o fi ucis pe soția mea”. Polițiștii au intrat în casă și au găsit-o pe Valentina Chirac, soția româncă a lui Arellano, moartă în ultima cameră a cabanei.

Comandantul Gărzii Civile, responsabil cu anchetarea crimei, spune că l-a suspectat pe Arellano încă de la început, dar nu a cerut arestarea sa decât a doua zi după producerea crimei, duminică. A așteptat până a primit rezultatele preliminare ale autopsiei, care i-au arătat că Valentina a fost ucisă între 4 și 6 dimineața, oară la care era acasă, singură cu soțul ei. Fiica acesteia rămăsese să petreacă weekendul acasă la niște prieteni. FIind lăsat fără alibi, Arellano a fost acuzat oficial de uciderea soției sale. Totuși, bărbatul refuză să recunoască crima.

 

Avocatul apărării: Pe punga folosită pentru asfixierea victimei, ADN ce provine de la două persoane diferite

 

Avocatul spaniolului a demonstrat că atât pe punga folosită pentru asfixierea victimei, cât și pe banda adezivă, a fost găsit ADN ce provine de la două persoane diferite, un bărbat și o femeie, care nu au putut fi identificate. Aceste dovezi, mai spune avocatul Alonso, l-ar putea exonera pe clientul său, dar pentru ca ADN-ul să fie considerat o dovadă validă într-o anchetă, acesta trebuie să se afle printre elementele esențiale ale infracțiunii și, în acest caz, „nu se află nici ADN-ul, nici amprentele digitale”, chiar dacă au fost găsite în casa în care cei doi soți locuiau.

Procuratura a cerut ca José Arellano să fie condamnat la 25 de ani de închisoare pentru infracțiunea de omor, în timp ce familia Valentinei, care s-a constituit parte civilă în proces, solicită să fie condamnat la 25 de ani pentru crimă și 12 ani pentru viol. În același timp, se mai cere și ca bărbatul spaniol să fie decăzut din drepturile părintești și să o despăgubească pe fiica lui și a femeii românce cu suma de 150.000 de euro.

Avocatul apărării cere achitarea inculpatului susținând nevinovăția în continuare.

Următorul termen al procesului nu a fost încă stabilit.

 

[citeste si]

 

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

nxt.24
YesMy