Spania. Un român, arestat char în timpul jafului. Intrase prin efracţie într-un restaurant

hot_roman_restaurant
Italia. Tânăr român, prins la furat în restaurant. În loc să îl protejeze, șapca și gluga l-au dat de gol
Poliția Națională desfăşoară, în cadrul unui plan operațional de prevenire a jafurilor din locuințe, unități comerciale și vehicule, zeci de controale în municipiul Guadalajara (oraș în provincia Guadalajara, din comunitatea autonomă Castilia-La Mancha, Spania).  În urma unui apel, oamenii legii au reţinut un român, ca presupus autor al unui jaf, produs într-o cafenea.   

În colaborare cu Poliția Locală din Guadalajara, agenţii de la Poliţia Naţională au arestat un tânăr de naționalitate română, care intrase, prin efracţie, în cafeneaua unui hotel central. Românul a reuşit să forţeze una dintre ferestrele unității comerciale.

Acţiunea tânărului a declanșat alarma, iar mai multe patrule de poliţişti s-au deplasat la locului, unde l-au surprins pe hoţ. Acesta a încercat să fugă cu prada pe care o obținuse după ce a forțat sloturile. În rucsacul românului au fost găsite o pungă plină cu monede, două cutii cu monede şi bancnote, o lanternă și mănuși, scrie eldigitalcastillalamancha.es

Pentru a combate acest tip de infracțiuni împotriva bunurilor, Poliția Națională din Guadalajara a stabilit un plac comun de acţiune Poliția Locală. Pe de altă parte, cetățenii sunt rugaţi să sune la 091, unde pot anunţa orice jaf şi furt, la care sunt martori.

[citeste si]

Alte știri de interes
x close