Spania. Român, presupusul violator în serie, dă vina pe droguri și alcool: Îmi cer iertare victimelor

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Presupusul violator în serie din Gipuzkoa, un cetățean român, a urmărit, luni,  ultimul său proces și a dat asigurări că nu își amintește să fi agresat sexual o tânără în Lasarte-Oria pe data de 1 ianuarie 2015, deoarece se afla sub influența alcoolului, a  medicamentelor și drogurilor.

Așa cum a făcut în urmă cu două săptămâni, când a fost judecat pentru un alt presupus viol în Beasain al unei fete pe care ar fi anesteziat-o cu cloroform, inculpatul, cetățean român, nu a negat că ar fi săvârșit faptele, având în vedere că probele DNA l-au incriminat, și și-a cerut  scuze pentru cele întâmplate.

Bărbatul, care a răspuns doar la întrebările apărării sale, a spus că s-a simțit „vinovat” atunci când său avocat l-a întrebat cum se simte știind că toate dovezile „indică” că el a comis faptele. Ulterior, românul i-a a cerut victimei „iertare”. Violatorul și-a anunțat disponibilitatea de a „despăgubi” fata „până la ultimul cent” pentru prejudiciul cauzat.

 

Un român, teroarea Spaniei: Violator în serie, își paraliza victimele cu „o substanță cu proprietăți anestezice“

Într-un alt moment al declarației sale, inculpatul, care are legătură cu alte șase agresiuni sexuale comise în Gipuzkoa, a explicat că a început să ia medicamente și droguri, ca urmare a sinuciderii, mai întâi, a unchiului său și, ulterior, a morții tatălui său. După aceste episoade, infractorul ar fi intrat în depresie, scrie noticiasdegipuzkoa.eus.

 

Spania. Român, presupusul violator în serie, dă vina pe droguri și alcool: Îmi cer iertare victimelor

 

Infractorul și-a mai amintit că și-a început să aibă relații sexuale încă de la vârstă de vreo opt sau nouă ani. După tragediile legate de decesele rudelor sale, pornirile  sale sexuale au devenit ai mai impulsive, întrucât uneori era „obsedat” de ele.

După ce Parchetul a cerut unsprezece ani de închisoare, iar acuzațiile private și populare doisprezece ani, inculpatul a depus mărturie cu ușile închise, la cererea avocatului său.

Spania. Român, presupus violator în serie, în fața magistraților. Bărbatul riscă ani grei de închisoare

Spre deosebire de alte victime, care au preferat să depună mărturie prin videoconferință internă dintr-o altă sală a Tribunalului pentru a nu-și vedea agresorii, această tânără a făcut-o chiar în sală, în fața acuzatului, la cererea ei. 

Și mama victimei a explicat că tânăra, care avea atunci 21 de ani, era „foarte speriată și agitată” pentru că nu știa ce i-a făcut. „Fața și ochii îi erau foarte roșii” și era „foarte năucită”, a detaliat mama fetei.  Femeia a decis atunci să-și trezească soțul, care sosise cu puțin timp înainte de serviciu.  La rândul  său, tatăl victimei a povestit că fiica sa nu a primit nicio consultație psihologică și nici a priit niciun tratament. 

După aceste mărturii, ziua de azi a procesului s-a încheiat cu declarația unei vecine a victimei, care a văzut-o cum a ajuns acasă „foarte afectată”. Audierea va fi reluată mâine. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel