Spania. Incendiul devastator din Malaga este sub control. Bilanț: Un mort și mii de oameni evacuați

Incendiul din sudul Spaniei se află sub control, au anunțat marți autoritățile regionale.  

Incendiul devastator care a provocat moartea unui pompier şi a condus la evacuarea a 2.600 de persoane în zona Malaga din sudul Spaniei se află sub control, au declarat marţi autorităţile regionale, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Acest incendiu, izbucnit miercuri lângă Malaga (Andaluzia), "este considerat a fi sub control. Ploaia care a căzut ore întregi a fost cel mai bun aliat al pompierilor", a declarat preşedintele regiunii Andaluzia, Juanma Moreno, pe Twitter.

"Rămâne acum (de gestionat) o fază complexă până la stingerea sa", a adăugat el.

Circa 500 de pompieri, dotaţi cu 51 de avioane de stingere a incendiilor, fuseseră mobilizaţi luni pentru a lupta împotriva acestui incendiu uriaş care a devastat peste 8.000 de hectare în masivul Sierra Bermeja.

Duminică, 260 de militari dintr-o unitate specializată a armatei au sosit să ofere ajutor la cererea autorităţilor locale.

Incendiul, înteţit în primele zile de căldura puternică şi de vânt, a provocat joi moartea unui pompier în vârstă de 44 de ani şi a condus la evacuarea preventivă a 2.600 de persoane.

Incendii devastatoare provocate de caniculă au afectat în această vară mai multe ţări mediteraneene, precum Grecia, Italia, Turcia şi Algeria.

MAE a emis alertă de călătorie pentru Spania

 

Ministerul Afacerilor Externe a emis o nouă atenţionare de călătorie pentru Spania, întrucât incendiul de vegetaţie forestieră din provincia Malaga s-a extins, fiind evacuate aproximativ 2.700 de persoane.

MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Comunitatea Autonomă Andaluzia din Spania că incendiul din zonă afectează, la acest moment, o suprafaţă de 7.700 de hectare - oraşele Jubrique, Genaguacil, Estepona, Benahavis, Farajan, Pujerra, Alpandeire y Juzcar, precum şi urbanizările Forejil y Montemayor.

Potrivit informaţiilor comunicate de autorităţile spaniole, au fost evacuate aproximativ 2.700 de persoane.

MAE recomandă cetăţenilor români să consulte în permanenţă informaţiile comunicate de autorităţile spaniole şi să respecte instrucţiunile şi avertismentele acestora. În caz de urgenţă, cetăţenii români care se află în zonele afectate pot contacta autorităţile spaniole competente, apelând telefonul de urgenţă 112.

[citeste si]


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy