Spania. Doi români, prinși în timp ce furau motorină dintr-un camion

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
spania romani prinsi la furat combustibil
spania romani prinsi la furat combustibil

Trei agenți de pază au reținut, în această dimineață, doi bărbați de origine română, după ce au fost surprinși în timp ce sustrăgeau motorină de la un camion, parcate în zona industrială la Fuente del Jarro din Paterna.

Evenimentele s-au produs în jurul orei 0.30, când o patrulă a serviciului privat de securitate a depistat un suspect lângă două camioane parcate pe o stradă din poligonul industrial. După ce văzut că a fot descoperit, individul a fugit și a urcat într-un camion cu o plăcuță de înmatriculare românească, unde era așteptat de un prieten la volan.

Paznicul a încercat să-i împiedice pe cei doi bărbați și a cerut întăriri pentru identificarea suspecților. La scurt timp, la fața locului au sosit alți doi agenți de securitate din Levantina de Seguridad, compania care se ocupă de supravegherea poligonului. Agenții au constatat că hoții au forțat capacul rezervorului unui camion și au început să fure combustibilul cu un furtun și o pompă, scrie lasprovincias.es.

Paznicii i-au reținut pe cei doi bărbați de naționalitate română și au sesizat Poliția Națională, care a ajuns la fața locului și i-a reținut pe cei doi indivizi. Când patrula de supraveghere i-a surprins pe hoți, unul sub vehicul  din care  fura combustibil și unul la volanul camionului său, aceștia transferaseră deja 75 de litri de motorină dintr-un rezervor în celălalt.

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel