Agenții Poliției Naționale au arestat în localitatea Alzira o tânără de 27 de ani, de origine română, ca presupus autor al infracțiunii de furt de bijuterii dintr-o locuință. Furtul ar fi avut loc la începutul lunii noiembrie.
Alți doi bărbați, de 47 și, respectiv, 55 de ani, ambii de origine spaniolă, au fost arestați, deoarece au primit bijuteriile furate de româncă, pe care, ulterior, le-au dus la un amanet.
Ancheta polițiștilor a început după ce o femeie, care fusese victima jafului, a depus o plângere. Oamenii legii s-au deplasat la un amanet, unde au descoperit mai multe bijuterii suspectate că ar fi fost furate, scrie levante-emv.com.
Victima jafului a identificat 20 de bijuterii ca fiind ale sale, așa că poliția a continuat ancheta. Agenții Poliției Naționale au reușit să-i identifice pe cei doi spanioli, care au adus bijuteriile la amanet, iar, ulterior, și pe românca care le-a furat din locuința victimei.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Explozia de la Torino a fost un act de răzbunare la adresa unei românce. Autorul a fost arestat
Bogdan Bolojan /
05 iul 2025, 19:48
Tragedia care a zguduit orașul Torino în noaptea de 30 iunie capătă contururi tot mai clare, iar datele anchetei confirmă o ipoteză cutremurătoare: explozia violentă dintr-o clădire de locuințe de pe via Nizza 389 ar fi fost provocată intenționat, ca gest de răzbunare personală, iar ținta ar fi fost o femeie de naționalitate română. În urma deflagrației, un tânăr italian în vârstă de 33 de ani, Jacopo Peretti, și-a pierdut viața, iar alte cinci persoane au fost rănite, printre care o fetiță de 6 ani și un băiat de 12 ani.