Spania: Alegeri regionale în Catalonia la 14 februarie

Liviu Ludovic |
Data publicării:
StiriDiaspora

Catalonia, scena unei tentative de secesiune în 2017, va organiza la 14 februarie noi alegeri regionale, un scrutin marcat de divizarea mişcării separatiste, transmite AFP, preluata de Agerpres.  

Dizolvarea parlamentului regional şi convocarea alegerilor au fost anunţate marţi în jurnalul oficial catalan.

Scrutinul, al cincilea în zece ani, va avea loc mai devreme cu un an decât era prevăzut, din cauza destituirii în septembrie de către justiţie a şefului executivului regional, separatistul Quim Torra.

El fusese condamnat pentru că refuzase să retragă un banner cu conţinut separatist de pe faţada sediului guvernului regional în timpul campaniei pentru legislativele din aprilie 2019.

De la eşecul tentativei de secesiune din 2017, mişcarea separatistă este divizată între cele două formaţiuni care guvernează împreună regiunea.

Formaţiunea 'Împreună pentru Catalonia', a fostului şef al executivului regional Carles Puigdemont, fugit în Belgia pentru a scăpa de justiţie, îndeamnă în continuare la confruntare cu Madridul, în timp ce Stânga Republicană a Cataloniei (ERC) a optat pentru moderaţie şi dialog.

Condusă de Oriol Junqueras, care a fost condamnat şi se află în închisoare pentru rolul său în tentativa de secesiune, ERC a devenit chiar un sprijin esenţial în parlamentul de la Madrid pentru guvernul socialistului Pedro Sanchez, căruia îi va vota proiectul de buget.

Chestiunea independenţei divizează profund Catalonia, regiune bogată cu 7,5 milioane de locuitori. Potrivit unui sondaj recent, 49,9% dintre catalani sunt contra secesiunii, iar 45,1% sunt favorabili.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel