Sora fetiței torturată de mama sa, mărturie cutremurătoare: "Avea o GAURĂ în cap. Am fost la Poliție, dar m-au trimis acasă"

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Sora mai mare a fetiței de cinci ani bătută și torturată de mama sa a povestit detalii șocante din viața pe care a dus-o în casa femeii și despre bătăile încasate la ordinea zilei. 

Nicoleta, în vârstă de 19 ani, a povestit calvarul prin care a trecut. Fata a povestit, la Antena 1, că a fugit de acasă, împreună cu o altă soră, ca să scape de chinurile la care le supunea mama.

Nicoleta a povestit că în urmă cu un an, în urma loviturilor primite, fetița cea mică, atunci în vârstă de patru ani, a căpătat o rană foarte mare la cap, o gaură la nivelul craniului.

"Anul trecut și-a spart capul. Avea o gaură în cap. Am fost la Poliție, dar m-au trimis acasă, mi-au zis că nu e treaba mea și să îl las pe taică-su să își facă treaba. Oriunde mergeam îmi ziceau că nu puteam să fac nimic”, a povestit Nicoleta la "Acces Direct".

"Pe mine m-au crescut bunicii. Mama şi tata s-au despărtit când eu aveam cred, maxim o lună. M-au crescut bunicii, dar mai mult din dorinţa bunicului. Nu am dus-o foarte roz. Bunica era destul de agresivă cu mine. Am mers de multe ori bătută la şcoală. Profesorii au vrut să sune la Protecţia Copilului doar că încercam să acopăr, să muşamalizez, pentru că îmi era foarte frică (...) În jurul vârstei de 13 ani şi jumătate, sora mea, care în momentul de faţă are 15 ani, a fugit de acasă pentru că mama a bătut-o şi a venit la mine la bunica. Avea vânătăi peste tot, plângea, nu putea să doarmă", a mai spus tânăra. 

1. -imagine fara descriere- (sora_fetita_torturata.png)

Cazul care a șocat România

 

Imaginile în care o mamă își bate și torturează copila de 5 ani au devenit virale pe rețelele de socializare. În videoclip se poate observa cum femeia o lovește pe fetiță și o trage de păr în timp ce aceasta plânge și încearcă din toate puterile să scape.

Femeia a fost prinsă ieri de polițiști și reținută pentru 24 de ore, în timp ce micuța a fost preluată de DGASPC Tulcea.  

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel