SONDAJ îngrijorător în Spania: Extrema dreaptă ar putea intra în Parlament

Narcis Popa |
Data publicării:
Drapel Spania
Drapel Spania

Partidul de extremă dreaptă Vox şi-ar face intrarea în parlamentul spaniol cu 13% din voturi dacă alegeri legislative ar fi organizate în acest moment, ceea ce ar putea conferi conservatorilor majoritatea, potrivit unui sondaj dat publicităţii miercuri, citat de AFP.

Această anchetă, prima publicată în acest an, în cotidianul El Mundo, creditează Vox cu 43 până la 45 de locuri. El şi-ar face astfel o intrare răsunătoare în parlament, unde nu a avut niciodată vreun loc. Ultimul sondaj al aceluiaşi institut, Sigma Dos, realizat în iulie, nu-i atribuia suficiente voturi pentru a intra în legislativ.

Premierul Pedro Sanchez nu ar putea rămâne la putere, chiar dacă partidul său socialist spaniol (PSOE) s-ar clasa în frunte cu 22,6% din sufragii, adică cu patru puncte mai puţin decât cele 26,3% care îi erau atribuite în iulie.

Acest sondaj nu atribuie socialiştilor decât între 92 şi 96 din cele 350 de locuri ale Congresului deputaţilor şi Pedro Sanchez nu ar reuşi să formeze o majoritate nici chiar cu aportul voturilor partidului stângii radicale Podemos şi ale formaţiunilor naţionaliste catalane şi basce, care i-a permis învestitura în iunie. Împreună, ele nu ar totaliza decât 167 de locuri, faţă de cele 176 necesare majorităţii.

Partidul Popular (PP, dreapta) ar obţine 19,2%, urmat de liberalii din Ciudadanos, care ar obţine 18,8%.

Dacă PP, Ciudadanos şi Vox şi-ar uni forţele, ele ar obţine o majoritate absolută în legislativ, cu 189 de locuri, potrivit sondajului.

Vox, creat în 2013, şi-a făcut intrarea luna trecută într-un parlament regional, cel al Andaluziei (sud), cu 12 locuri, denunţând sosirile migranţilor pe mare şi politica dialogului cu separatiştii catalani iniţiată de Sanchez.

PP şi Ciudadanos au semnat în 26 decembrie un acord pentru a guverna în Andaluzia, dar vor avea nevoie pentru a fi învestite de voturile extremei drepte.

Această anchetă, efectuată telefonic, pe un eşantion de 1.000 de alegători, a fost realizată între 21 şi 27 decembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel