Franța. SONDAJ: Francezii sunt dezamăgiți de Macron și tot mai neîncrezători față de politică

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Dispreţul francezilor faţă de responsabilii politici atinge un nivel "alarmant", în plină criză a "vestelor galbene", după eşecul preşedintelui Emmanuel Macron de a insufla o nouă speranţă, conform unui institut de cercetări politice al cărui sondaj a fost publicat vineri de Le Figaro, relatează AFP. 

În mai 2017, alegerea unui preşedinte care vroia "să transforme" Franţa şi să înnoiască politica a provocat un val de încredere faţă de lideri. 

Emmanuel Macron, "un tânăr preşedinte cu un mesaj extrem de optimist, a pus în centrul campaniei sale recâştigarea încrederii, însă nu am ajuns acolo deloc", rezumă, într-un interviu pentru postul de radio RTL, Bruno Cautres, expert al Centrului de Cercetări Politice al Sciences Po (CEVIPOF). 

Încrederea în preşedinte este astfel la cel mai de jos nivel (23%), cu 13 puncte procentuale mai puţin ca anul trecut, conform celui de-al doilea barometru anual al CEVIPOF, realizat de Opinionway. În schimb, lidera extremei-drepte, Marine Le Pen, a cărei imagine s-a degradat în 2017, câştigă opt puncte procentuale. 

Citește și: Franța. "Problema" șoferilor, rezolvată. Vestele galbene au DISTRUS 60% din radarele rutiere

Şi mai rău pentru Emmanuel Macron, procentul respondenţilor care au declarat că au avut încredere în el la început dar că acum nu mai au încredere s-a dublat într-un an, de la 13% la 26%. 

"Şocul de încredere sperat de Emmanuel Macron după alegerea sa nu pare să se producă. După un episod de recâştigare a încrederii observat anul trecut, francezii experimentează din nou niveluri de dispreţ alarmante", a declarat pentru Le Figaro Martial Foucault, director al CEVIPOF. 

Trei cuvinte negative sunt tot mai des citate pentru a rezuma "starea de spirit actuală": "dezgust" (32%, cu 7 procente mai mult faţă de anul trecut), "dezolare" (31%, +8) şi "neîncredere" (29%, +4). 

Sentimente negative se întâlnesc şi în privinţa politicii, unde cel mai des sunt evocate cuvintele "neîncredere" (37%, -2), "silă" (32%, +7) sau "plictiseală" (8%). 

Intensificarea sentimentului de dezgust s-ar putea explica prin persistenţa frondei populare purtate de aproape două luni de 'vestele galbene', care protestează în special împotriva politicii sociale şi fiscale a lui Emmanuel Macron. 

Numai 27% dintre persoanele intervievate au spus că democraţia funcţionează bine în Franţa (cu 9 puncte procentuale mai puţin într-un an) şi numai 14% (mai puţin cu două puncte procentuale) consideră că responsabilii politici se preocupă de ceea ce "oamenii ca voi" cred. 

Sondajul a fost realizat online de Opinionway în perioada 13 - 24 decembrie 2018 pe un eşantion de 2.116 persoane de cel puţin 18 ani, conform metodei cotelor. Marja de eroare este de 1-2,2%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel