Șefi din "umbră": Cine sunt fraţii Lulea şi Cosmin Iosif, fondatorii AUR. Claudiu Târziu explică motivele

Liviu Ludovic / 12 feb 2021, 21:02 Salveaza PDF Comentarii
Cine sunt frații Lulea și Cosmin Iosif, fondatorii din acte ai AUR
Cine sunt frații Lulea și Cosmin Iosif, fondatorii din acte ai AUR

Claudiu Târziu, copreşedinte AUR, a reacţionat după ce analistul politic Cozmin Guşă a afirmat că el şi George Simion nu sunt, de fapt, preşedinţii AUR, ci ar fi doar reprezentanţii fraţilor Lulea. 

”George Simion și Claudiu Târziu nu sunt președinții AUR, ci doi frați care sunt constructori și care au operațiuni în Transnistria și în Tunari. Lulea, Dulea, ceva în genul acesta îi cheamă. (...) Ninel Peia, de exemplu, în calitate de președinte la Neamul Românesc, nu a semnat nimic cu George Simion. Niciodată. A semnat cu acest constructor Lulea, să zicem, deocamdată cu L, care este șeful lui Geoerge Simion, îl finanțează”, a spus, vineri, Cozmin Gușă la DCNewsTV.

Cine sunt fraţii Lulea, fondatorii din acte ai AUR

 

"Nu este adevărat. Partidul a fost fondat de nişte oameni cu mai puţină vizibilitate, pentru că ne aşteptam ca în momentul în care noi, eu şi George, am fi depus actele pentru el, să fi întâmpinat dificultăţi la înregistrare. Atunci s-a decis să fie înfiinţat de nişte prieteni de-ai noştri. Sunt trei. Fraţii Lulea şi Cosmin Iosif. Ei nu aveau aşa mare expunere şi, ca dovadă, partidul a fost înregistrat într-o lună, timp record. În august s-au depus actele, în septembrie era oficial. 

Ulterior, noi am lansat partidul în decembrie, pentru că am vrut să adunăm sub cupola lui mai multe forţe patriotice şi creştine, am purtat discuţii cu o grămadă de grupuri din zona spectrului civico-politic şi, când am ajuns la o formulă satisfăcătoare, am lansat partidul la Alba Iulia, pe 1 decembrie 2019", a declarat Claudiu Târziu pentru DC NEWS

Actele de candidatură la parlamentare au fost semnate de Marius Lulea

 

"Pe 24 ianuarie 2020, la Iaşi, am făcut primul Congres, în care am modificat statutul, şi am ales prima conducere oficială. Atunci, partidul avea doar trei fondatori şi atât. Am ales prima conducere şi a durat aproape un an de zile să intrăm în posesia deciziei instanţei de înregistrare a modificărilor. Ea s-a dat în septembrie 2020, dar până nu este comunicată, nu devine operaţională. De aceea, actele noastre de candidatură au fost semnate, ca preşedinte fondator, de Marius Lulea. Însă, la momentul ăsta, decizia instanţei este înregistrată şi la Registrul Partidelor Politice de la Tribunalul Bucureşti, noi suntem preşedinţi cu drepturi depline. 

Nimeni nu a contestat preşedinţia noastră în vreun moment, din 24 ianuarie 2020. Am făcut Congresul după toate regulile, cu proces verbal, cu număr de voturi, cu vot exprimat secret, tot ce trebuie. Alături de noi, au fost aleşi şi alţi membri ai Biroului Naţional de Conducere, din care fac parte şi cei trei fondatori. Dl Marius Lulea este vicepreşedinte AUR şi preşedintele Organizaţiei Oamenilor de Afaceri", a mai spus copreşedintele AUR. 

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy