Se fac VERIFICĂRI la românii veniți acasă de Paște. Mamă și fiică venite din Italia, AMENDATE cu 5.000 de lei pentru că nu au respectat carantina

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Polițiștii îi verifică pe românii întorși acasă pentru a petrece Paștele dacă respectă carantina. La Suceava, o mamă și fiică venite din Italia au fost amendate cu 5.000 de lei pentru că nu au fost găsite acasă. 

Două femei, mamă și fiică, au fost amendate luni, 12 aprilie 2021, de către polițiștii suceveni după ce s-a constatat că au încălcat măsura obligatorie de izolare la domiciliu impusă la întoarcere dintr-o țară cu risc epidemiologic ridicat. Când agenții de poliție au verificat dacă acestea respectă măsura, nu le-au găsit acasă, scrie publicația locală Monitorul de Suceava.

Potrivit sursei citate, cele două femei locuiesc în comuna Arbore din județul Suceava, iar polițiștii din Solca au fost cei desemnați să efectueze controlul. Mama și fiica, în vârstă de 36 de ani, respectiv 18 ani, se întorseseră recent din Italia și, din moment ce această țară este inclusă în prezent pe lista statelor din Zona Galbenă, li s-a impus măsura izolării la domiciliu în conformitate cu Legea 55/2020, privind prevenirea efectelor pandemiei de Covid-19.

Odată ajunși la locuința celor două femei, polițiștii nu le-au găsit acasă, motiv pentru care au făcut ulterioare verificări în comună și tot nu au reușit să dea de urma lor. Forțele de ordine au fost nevoite astfel să emită două amenzi pe numele celor două femei cu un total de 5.000 de lei.

Polițiștii vor intensifica în următoarea perioadă verificările cu privire la autoizolarea pe care o au de respectat la revenirea acasă sucevenii întorşi din unele țări europene pentru a petrece sărbătorile de Paște acasă, potrivit sursei citate. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel