Se cere demisia doctorului Streinu Cercel

adrian_streinu_cercel_captura_25_03_2020
Demisia lui Streinu Cercel este ultima petiție din spațiul public. Acesta a propus ca persoanele peste 65 de ani sa fie scosi din familii si izolati in spatii institutionalizate pentru o perioada de 12 saptamani.

Dr Streinu Cercel a mai propus izolarea, pe aceeasi perioada, a unei noi categorii de risc, persoanele cu varsta cuprinsa intre 40-64 ani. 

Jurnalista Oana Stănciulescu remarcă, într-o postare pe Facebook, că dacă la începutul acestei pandemii se cerea apelarea la specialiști, din categoira căreia face parte și Streinu Cercel, acum se cere demisia acestuia.

"Si o observatie- la inceputul acestei pandemii, pe buna dreptate, toata lumea cerea ca politicienii sa apeleze la specialisti. Dupa doar o luna de zile, Cercel promitea ca in maximum 3 zile va testa, impreuna cu Firea, zeci de mii de bucuresteni, Dar n au ajuns nici pina acum, acum propune carantinarea batrinilor in hoteluri pina la toamna- iarna. S a contrazis de mai multe ori - clor, spirt, sapun...
Daca Cercel vrea sa i inchida, Rafila, pe de alta parte, vrea sa I scoata din case pe toti- dimineata pe copii, apoi batrini, iar noaptea pe tineri.
Profit si mai pun si eu mina pe o carte... #sanerevedemzdravenilacap", scrie jurnalista.

citeste si

Alte știri de interes
x close