Scandal la Vrancea după ce prefectul a intrat în contact comandantul spitalului, care ar avea COVID

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Este scandal la Vrancea după ce s-a aflat că fostul comandant militar al Spitalului din Focșani, Alexandru Keresztes, s-ar fi infectat cu COVID-19. Colonelul a fost eliberat din funcţie săptămâna trecută, dar anterior a intrat în contact cu prefectul judeţului Vrancea, Gheorghiţă Berbece.

Prin intermediul unui comunicat de presă, deputatul PSD, Dragoş Bârlădeanu, i-a solicitat prefectului să se izoleze la domiciliu pentru a nu-i îmbolnăvi pe angajaţii Prefecturii şi pe şefii instituţiilor importante din Vrancea.

„Prefectul să intre în autoizolare ca să nu infesteze Prefectura Vrancea. În calitate de deputat, solicit demararea, în regim de urgenţă, a unei anchete epidemiologice privind contactele directe ale fostului comandant militar al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Pantelimon", Focşani, col. Dr. Alexandru Keresztes, internat în Spitalul „Regina Maria", Braşov, cu Covid-19. Nu este nici un secret faptul că fostul comandant militar a avut o întâlnire de lucru vineri cu prefectul Judeţului Vrancea. În acest moment prefectul este contact direct al unui infestat Covid-19 şi poate, la rândul domniei sale, să infesteze personalul Instituţiei Prefectului dar şi pe şefii de arme – comandantul Garnizoanei Focşani, inspectorul şef al IPJ Vrancea, inspectorul şef al IJJ Vrancea - cu care are întâlniri zilnice. Prefectul trebuie să intre imediat în autoizolare până la demararea anchetei epidemiologiceşi apoi să fie internat în spital, aşa cum s-a procedat cu toate persoanele diagnosticate Covid-19", scrie în comunicatul de presă semnat de deputatul PSD, Dragoş Bârlădeanu.

 

„Domnul prefect trecea pe la spital zilnic”

 

Reprezentanţii Prefecturii se apără şi spun că nu au primit nici o informare oficială privind poziţia prefectului Berbece pe o listă cu posibili contacţi ai persoanei infectate.

„Nu am fost informaţi că ar face subiectul unei anchete epidemiologice. Domnul prefect trecea pe la spital zilnic unde se întâlnea cu comandantul în curte, în birou. Pot spune sigur că atât domul comandant cât şi domnul prefect poartă mască şi mănuşi în permanenţă. Ei s-au văzut ultima dată pe 7 sau pe 8 mai. Prefectul nu prezintă nici un simptom, nu a primit nici o înştiinţare. Dacă va fi stabilit drept contact, ar putea sta în 14 zile în izolare", i-a declarat corespondentului Mediafax, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vrancea, Adrian Creţu.

 

Prefectul riscă să ajungă la închisoare

 

Deputatul PSD a mai spus că prefectul riscă să ajungă la închisoare dacă răspândeşte virusul în comunitate.

„Atragem atenţia atât conducerii DSP Vrancea cât şi Instituţiei Prefectului Judeţului Vrancea că nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto contagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă, conform Codului Penal", precizează deputatul Bârlădeanu, la finalul comunicatului de presă.

Surse din judeţul Vrancea confirmă faptul că cel puţin două din cele patru persoane care au compus conducerea militară a Spitalului Judeţean din Focşani au fost testate, iar rezultatele au ieşit negative.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel