Șase afgani, prinși la graniță când încercau să treacă, ilegal, în Ungaria pe jos

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Șase afgani, prinși la graniță când încercau să treacă, ilegal, în Ungaria pe jos
Șase afgani, prinși la graniță când încercau să treacă, ilegal, în Ungaria pe jos

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat şase cetăţeni din Afganistan, care se îndreptau spre graniţa cu Ungaria, pe direcţia localităţii Oar, cu intenţia de a trece fraudulos în ţara vecină.

Duminică, 9 mai a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berveni au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii migrației ilegale în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 06.00, oamenii legii au oprit, la aproximativ 50 metri fața de linia de frontieră cu Ungaria, pe direcţia localităţii Oar, şase persoane care se deplasau pe jos spre ţara vecină, cu intenţia de a trece ilegal frontiera din România în Ungaria. Persoanele au fost conduse la sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare în vederea continuării cercetărilor.

Din primele verificări s-a stabilit faptul că toţi şase sunt din Afganistan, au vârste cuprinse între 17 şi 32 de ani şi sunt solicitanţi ai statutului de azilant în România. Cu toții intenționau să ajungă pe teritoriul Germaniei, fără a poseda documente de călătorie legale care să le permită acest lucru. De aceea, au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria. Acum persoanele sunt cercetate pentru tentativă la trecerea ilegală a frontierei de stat, urmând să fie luate măsurile legale ce se impun.  

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel