Şapte ani de la Colectiv, tragedia care a îngenuncheat România. Slujbe la Biserică și în faţa fostului club

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Şapte ani de la Colectiv, tragedia care a îngenuncheat România. Slujbe la Biserică și în faţa fostului club
Şapte ani de la Colectiv, tragedia care a îngenuncheat România. Slujbe la Biserică și în faţa fostului club

Arhiepiscopia Bucureştilor va organiza, duminică, la Biserica Sfântul Nicolae - Broşteni, o slujbă de pomenire în memoria victimelor incendiului din clubul Colectiv, petrecut în urmă cu şapte ani.

Conform unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, de la ora 8,30 se va oficia Sfânta Liturghie în Biserica parohiei Sfântul Nicolae - Broşteni, situată în apropierea fostului club.

La 12,00 este programată slujba parastasului, care se va săvârşi în curtea bisericii, la monumentul edificat în memoria tinerilor de către Arhiepiscopia Bucureştilor, la iniţiativa Patriarhului Daniel.

O altă slujbă va fi oficiată de un sobor format din 10 preoţi, la ora 13.00, în faţa fostului club Colectiv. Cu acest prilej, va fi depusă o coroană de flori din partea Părintelui Patriarh Daniel în memoria celor pomeniţi. 

 

64 de tineri au murit în urma tragediei de la clubul Colectiv 

 

Tragedia din seara de 30 octombrie 2015 de la clubul Colectiv din Bucureşti s-a petrecut în timp ce trupa Goodbye to Gravity susţinea concertul de lansare a unui nou album. Incendiul izbucnit în timpul concertului din cauza unor artificii s-a extins rapid.

În noaptea tragediei din Colectiv s-au stins 27 de tineri: Carmen Irina Opriţă, Anda Ioana Epure, Vlad Ţelea, Mihaela Vieru, Gabriel Matei, Nicoleta Baldovin, Petru Andrei Bucă, Andrei Ştefan Hamed, Radu Palada, Diana Elena Enache, Alexandru Cătălin Simion, Cătălina Ioniţă, Valentina Florea, Nelu Tilie, Maria Dorina Vulcu, Mihai Cătălin Alexandru, Adrian Rugină, Marius Ştefan Ruşitoru, Paul Alexandru Georgescu, George Claudiu Petre, Ioan Tripa, Monica Tănăsoiu, Laurenţiu Marian Vârlan, Constantin Marian Ignat, Ionuţ Valentin Fieraru, Simona Livia Stan, Maria Ion.

Însă, în total, 64 de tineri au murit ca urmare a rănilor grave produse de flăcări și din cauza complicațiilor. În afara persoanelor care au decedat - unele pe loc, altele după o perioadă, din cauza infecțiilor nosocomiale căpătate în spitale -, peste 160 de persoane au fost rănite. La concert participau circa 300 de persoane, iar anchetele ulterioare au stabilit că nu erau stabilite sau respectate norme de siguranță. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel