Salarii de 8.000 de lei pentru cei care lucrează la noua centură a Capitalei. Firma care execută lucrările caută muncitori

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
Salarii de 8.000 de lei pentru cei care lucreaza la noua centură a Capitalei
Salarii de 8.000 de lei pentru cei care lucreaza la noua centură a Capitalei

Pentru a putea construi autostrada de centură din sudul Capitalei, compania din Turcia care a câștigat licitația a adus muncitori de acasă, pentru că la noi nu se găsesc. „Sunt serioși, lucrează bine și ne vor ajuta să dăm autostrada în folosință mai repede decât scrie în contract”, spun reprezentanții companiei.

 

Echipa de muncitori formată din turci veniţi în România să ne construiască autostrada de Centură este de două luni aici, însă deocamdată aceștia au văzut doar şantierul. Muncitorii turci au o experienţă de peste 20 de ani în construcţia de drumuri. Cei mai mulţi dintre ei vin din Ankara, iar acum locuiesc în Jilava, lângă Bucureşti, unde compania le-a închiriat case. De acolo vin în fiecare zi dimineaţă şi sunt aduşi pe şantier cu microbuzele.

În total sunt aproape 90. Românii care îi supervizează spun că în două luni nu au găsit în preajma şantierului nici măcar un ambalaj de bere. Muncitorii turci nu beau alcool. Şefii au vrut să le facă şi o cantină la care să le fie gătită mâncare ca acasă, dar nu au avut voie din cauza pandemiei, relatează Stirile PRO TV.

″Încercăm să găsim forţă de muncă în România, dar aveţi prea multe proiecte de infrastructură şi sunt foarte mulţi români care au plecat afară. Suntem nevoiţi să ne aducem muncitori calificaţi din Turcia. 90% din muncitori vor fi români, 10% din Turcia”, spune Mustafa Gafuroglu, directorul ALARKO.

În câteva săptămâni ar urma să mai vină peste 100 de muncitori calificaţi turci. Potrivit companiei, un angajat calificat câştiga 8.000 de lei net pe lună. Unul necalificat are 4-5.000 de lei pe lună, indiferent de naţionalitate. Autostrada de centură înconjoară actuala centură a Capitalei. Deocamdată a fost licitată partea de sud, între A2 şi A1. Pe lotul 1 şi 2 lucrează turcii de la Alsim Alarko, iar pe lotul 3 grecii de la Aktor şi Euro Construct.    Însă lucrările pe actuala centură a Capitalei, care ar trebui modernizată între DN2 şi A2, autostrada spre mare, se mişcă foarte încet. Reprezentanţii CNAIR şi ai ministerului Transporturilor se plâng că sunt prea puţini muncitori pe şantier. Stadiul lucrărilor a ajuns la doar 6%, deşi cei 11 kilometri ar trebui terminaţi în luna august a acestui an.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel