S-a stabilit data alegerilor prezidențiale și parlamentare. Românii vor vota trei duminici la rând, inclusiv pe 1 decembrie

sectie-votare-strainatate-alegeri-diaspora-alegeri-strainatate-votare_65973700
Secție de votare în străinătate (Foto: MAE)
S-a ajuns la un acord privind data alegerilor din România. 

Românii vor merge la vot începând cu ultima săptămână din noiembrie în fiecare duminică, până pe 8 decembrie, atunci când va avea loc al doilea tur al alegerilor prezidențiale. 

Coaliţia de guvernare a finalizat discuţiile pe marginea calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare, cele dintâi urmând să aibă loc pe 24 noiembrie, respectiv pe 8 decembrie, iar alegerile pentru Legislativ pe 1 decembrie.

"Astfel, ţinând cont şi de opiniile exprimate de celelalte formaţiuni politice, reprezentanţii Coaliţiei au fost în consens în ceea ce priveşte organizarea alegerilor prezidenţiale, după cum urmează: primul tur în data de 24 noiembrie, al doilea tur în data de 8 decembrie. De asemenea, s-a ajuns la un numitor comun pentru organizarea alegerilor parlamentare în data de 1 decembrie", a anunţat PNL.

Mai candidează Marcel Ciolacu la prezidențiale?

Marcel Ciolacu anunțase anterior că dacă alegerile prezidențiale nu vor avea loc în septembrie, așa cum stabilise inițial cu PNL, nu va mai candida. Totuși, este greu de crezut că acest lucru nu se va mai întâmpla, președintele PSD fiind de fiecare dată candidatul la alegerile prezidențiale, indiferent că a fost vorba despre Adrian Năstase, Victor Ponta sau chiar Viorica Dăncilă. 

Organizarea alegerilor prezidențiale în luna septembrie ar fi fost convenabilă pentru PSD în contextul în care este luna în care vor intra pensiile mărite. 

Noul calendar ridică totuși problema prezenței la vot. Este greu de crezut că românii se vor prezenta la vot într-un număr foarte mare, trei săptămâni la rând. În cele din urmă s-a renunțat inclusiv la comasarea alegerilor, cele parlamentare având loc la o dată diferită de cele prezidențiale. Organizarea alegerilor pe 1 decembrie este o altă anomalie, având în vedere că este zi de sărbătoare națională în România și de obicei sunt organizate multiple evenimente. 

PSD și PNL vor avea candidați proprii la parlament, conform unui anunț de ultimă oră făcut de Nicolae Ciucă. 

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close