Rușii susțin că au ucis 21 de „mercenari români” în Ucraina

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Tragedie în Congo: Trei mercenari români au murit în urma unui atac, iar alți trei se află în stare gravă
Tragedie în Congo: Trei mercenari români au murit în urma unui atac, iar alți trei se află în stare gravă

Ministerul rus al Apărării a declarat marți că în ultimele trei săptămâni „a lichidat” 21 de „mercenari români”, despre care afirmă că luptau alături de militarii ucraineni, potrivit The Guardian.

The Guardian scrie că, în informarea sa operațională zilnică, fără a prezenta vreo dovadă, ministerul rus al Apărării afirmă că numărul total de mercenari activi în Ucraina nu este de 20.000, cât susține Kievul, ci de aproximativ 2.700.

Potrivit rușilor, în ultimele trei săptămâni, ar fi „lichidat” 166 de „militanți polonezi”, 50 din Georgia, 23 din Marea Britanie, 21 de români și 15 canadieni.

Pe 17 iunie, Ministerul rus spunea că 504 „mercenari români” luptau alături de soldații ucraineni.

În urmă cu două luni, premierul Nicolae Ciucă spunea că informația prezentată de ruși potrivit căreia România a trimis mercenari în Ucraina este „fake news”. În același timp, ministrul Apărării Vasile Dîncu spunea că „este o informație falsă”. „Nu putem ști cine a ajuns acolo și cu ce scop. Noi știm fluxul către Ucraina, nu au mers oameni în această perioadă spre Ucraina, avem o statistică exactă... Este o informație pentru opinia publică nespecializată”, explica Vasile Dîncu la Digi24.

 

Vezi și 

 

Ciucă, despre acuzațiile Rusiei privind prezența unor mercenari români în Ucraina: Fake news și propagandă

 

Premierul Nicolae Ciucă a comentat acuzațiile venite din Rusia potrivit cărora România ar trimite mercenari în Ucraina sau i-ar antrena în țară. Există multe informații din domeniul fake news, a spus prim-ministrul.

„Nu există astfel de date, nici nu încape discuția (n.r. despre informația potrivit căreia mercenarii se antrenează pe teritoriul României)... îi rog pe cetățenii români să aibă grijă de unde se informează... există multe informații care fac parte din domeniul dezinformării, al fake news-ului, al propagandei”, a declarat Nicolae Ciucă.

Premierul a mai comentat și zvonurile potrivit cărora avioanele MiG-21 LanceR sunt ținute la sol în România pentru a putea fi trimise în Ucraina. „Absolut deloc... ele nu au fost scoase din uz”, a explicat premierul care a spus că avioanele nu mai sunt folosite din cauza problemelor tehnice.

Pe 15 aprilie, MApN a decis să suspende toate zborurile cu avioanele MiG-21 LanceR din cauza accidentelor în care au fost implicate aceste aeronave, potrivit Mediafax.

Ministerul Apărării din Rusia a anunțat că forțele din Ucraina sunt sprijinite de mii de mercenari străini. Printre luptătorii străini s-ar afla și aproximativ 1,500 de români, susțin rușii. Autoritățile din Rusia nu au prezentat nicio dovadă pentru afirmațiile făcute.

Ministerul rus al Apărării susține că România se află pe lista țărilor care trimit cei mai mulți mercenari în Ucraina, pentru a lupta împotriva armatei ruse. 

Citește continuarea AICI...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel