Rușii pregătesc parada de 9 mai în Mariupolul distrus: ocupanții curăță străzile centrale de moloz și muniție

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Invadatorii ruși pregătesc "parada" de 9 mai la Mariupol. Prin urmare, în oraș se curăță urgent străzile centrale de moloz, cadavre și muniție neexplodată.

Serghei Kiriyenko, prim-adjunct al șefului administrației prezidențiale, responsabil pentru politica internă a Federației Ruse, a sosit în Mariupolul distrus. Acest lucru a fost anunțat pe 4 mai, de către Direcția Principală de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei.

"Sarcina principală a oficialului lui Putin este să pregătească  evenimentele ceremoniale e 9 mai. Se știe că rușii refuză să țină parada în Donețk-ul ocupat, inclusiv imitația unei parade militare. În prezent, se duc lucrări pregătitoare", se spune în mesaj.

Mariupol, după planurile rușilor, ar trebui să devină centrul "sărbătorilor" de 9 mai. Prin urmare, în oraș se efectuează o curățare urgentă a străzilor centrale de moloz, de muniția rusească. De asemene, sunt adunate cadavrele rușilor morți scrie tsn.ua.

"Continuă campania de propagandă, în cadrul căreia rușilor li se vor prezenta povești despre bucuria localnicilor la întâlnirea cu ocupanții. Propagandistul rus, Vladimir Solovyov, și șeful administrației de ocupație din Donețk Denis Pușilin au vizitat Mariupolul pentru a pregăti materiale relevante”, au informat aceștia.

Rusia a atacat furibund combinatul din Mariupol: peste 600 de răniți în ultimul bombardament 

 

Peste 600 de persoane au fost rănite pe 29 aprilie, în ultimul bombardament asupra uzinei siderurgice din Mariupol, a anunțat primarul orașului. 

Peste 600 de persoane au fost rănite în ultimul bombardament rusesc asupra uzinei siderurgice Azovstal, a declarat primarul Vadym Boychenko la televiziunea ucraineană. Edilul susține că numărul răniților a crescut după ce forțele Kremlinului au aruncat bombe asupra unității medicale improvizate din interiorul oțelăriei.

"Știți deja că au aruncat bombe asupra spitalului, bombele au distrus spitalul, iar acesta este un semn de crimă de război, pentru că numărul răniților înainte de asta era de 170, iar acum este de peste 600", a spus el, potrivit Sky News.

Săptămâna aceasta, comandantul militar ucrainean ascuns în interiorul oțelăriei Azovstal din Mariupol a declarat că o bombă a lovit un adăpost din cadrul uzinei.

Maiorul Serhiy Volyna, comandantul Brigăzii 36 a armatei ucrainene, a spus că bomba a aterizat în apropierea spitalului de campanie, unde sute de persoane primeau tratament.

Uzina siderurgică este ultima rezistență a trupelor ucrainene în interiorul orașului portuar Mariupol din sudul țării, care este acum ocupat aproape în întregime de forțele rusești. Se crede că sute de civili sunt adăpostiți în adăposturile antiaeriene de sub complexul industrial, alături de soldați, pușcași marini și medici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel