Românul mort în tragedia din Grecia, filmat recent de un prieten: "Am și costume de ultimul drum. Două!" - VIDEO

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Ionuț, românul mort în tragedia feroviară din Grecia, a fost filmat recent de un prieten în timp ce spunea că are două costume pentru "ultimul drum". 

Ionuț Culea, brăileanul de 34 de ani mort în tragedia feroviară din Grecia, a fost filmat de un prieten în urmă cu doar două luni.

"Am și costume de ultimul drum. Două! Viața înseamnă să fii tu fericit! Să fii împlinit ca să poți să ajuți pe alții să fie fericiți!", spune baiatul, potrivit imaginilor publicate de debrăila.ro.

 

“Eu cred că el a presimțit că o să moară!”, a spus mătușa lui Ionuț pentru publicația citată.

Ionuț Culea a murit în accidentul feroviar din Grecia

 

Ionuț Culea a murit în noaptea de 28 februarie spre 1 martie, în tragedia feroviară din Grecia, care a adus sfârșitul și altor 56 de persoane. După ce, inițial, a fost dat dispărut, autoritățile elene au confirmat decesul cetățeanului român.

Când a avut loc accidentul, Ionuț se întorcea de la Atena, unde susținuse proba teoretică pentru permisul de conducere. Mătușa tânărului, care l-a crescut și căreia îi spunea „mamă” pentru că îl crescuse încă de când era bebeluș, a vorbit cu el chiar în ziua respectivă.

Femeia a povestit faptul că Ionuț "era foarte fericit" pentru că trecuse de examen, dar și că nu mai găsise bilet pentru trenul dinaintea celui implicat în accident.

„Știam că trebuia să se întoarcă acasă cu trenul. Nu a mai găsit locuri în trenul care a fost înainte de acest tren blestemat. Am vorbit cu el pe video, l-am sunat. Mi-a spus „Mama, am luat 30 din 30!”. Vineri trebuia să dea traseul. Nu vă puteți imagina durerea mea! Dacă nu îmi scria două zile, intram în panică și îi sunăm pe colegii lui, până dădeam de el”, a declarat Gina Todor, pentru publicația amintită.

Ionuţ, românul mort în tragedia din Grecia, va fi adus luni acasă, la Brăila

 

Trupul neînsufleţit al lui Ionuț va fi repatriat mâine, iar rudele se pregătesc să-l înmormânteze la Brăila.

Ionuț avea 34 de ani și era stabilit de patru ani în Grecia, unde lucra la Salonic. În momentul în care a avut loc tragedia, românul se întorcea de la Atena, unde dăduse examen pentru permisul de conducere.

La momentul tragediei, Ionuţ mânca în vagonul restaurant al trenului. Familia va primi trupul neînsufleţit al bărbatului, mâine, pentru a-l înmormânta la Brăila.

Între timp, angajaţii din domeniul feroviar din Grecia au ieşit în stradă şi protestează faţă de autorităţi. Şeful de gară trebuia să apară în faţa judecătorilor, însă avocatul său a anunţat că procesul a fost amânat cu o zi. Bărbatul riscă închisoare pe viaţă dacă va fi găsit vinovat de omor prin imprudenţă.

Între timp, apar primele concluzii ale inspectorilor cu privire la sursa exploziei. Potrivit informațiilor, explozia ar fi fost cauzată de uleiul din motoare, în fiecare motor fiind câte 2,5 tone de ulei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel