Românul care a provocat accidentul cu trei morți avea doar 20 de ani. Dănuț și părinții lui au murit pe loc

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Șoferul care a provocat accidentul cu 3 morți, din Cluj, avea doar 20 de ani. Părinții lui erau în mașină, toți trei au pierit în autoturismul ajuns un morman de fiare după ce s-a izbit de un TIR.

Dănuț Adrian avea permis luat de mai puțin de un an, din toamna lui 2019, și miercuri de dimineață a provocat accidentul în care el și părinții lui au murit, mașina condusă de tânărul de 20 de ani intrând într-un TIR pe centura Vâlcele-Apahida, la Cluj.

Citește și Trei români morți după un accident cu un TIR, la Cluj (VIDEO)

Cei trei, care sunt din comuna Moldovenești, veneau de la fratele mai mare al lui Dănuț, dis de dimineață, când Opelul condus de acesta a intrat pe contrasens, cu viteză, într-un TIR, relatează Observator. Autoturismul a fost proiectat pe contrasens, în șanț, fiind efectiv făcut praf.

 

Dănuț și părinții lui au fost găsiți fără viață

 

Dănuț și părinții lui au fost găsiți de salvatori fără viață, niciunul dintre ei neavând șanse să supraviețuiască impactului.

O autospecială pentru intervenție rapidă și comandă, una cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ au fost alertate pentru a gestiona situația de urgență produsă ca urmare a accidentului produs pe centura de ocolire Vâlcele-Apahida (km 9).

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel