Românul care a omorât-o pe fosta concubină şi pe fiul acesteia, evaluat neurologic şi psihiatric

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Românul care a omorât-o pe fosta concubină şi pe fiul acesteia, evaluat neurologic şi psihiatric
Românul care a omorât-o pe fosta concubină şi pe fiul acesteia, evaluat neurologic şi psihiatric

O crimă, produsă duminică, în  comuna Mihăeşti, judeţul Argeş, unde o mamă şi fiul de 15 ani au fost omorâţi de fostul concubin al femeii, a cutremurat întreaga comunitate.

Bărbatul din comuna Mihăeşti care a omorât-o pe fosta concubină şi pe fiul acesteia, apoi a încercat să se sinucidă, va fi supus, luni, unei evaluări neurologice şi psihiatrice, potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti.

"Bărbatul a fost adus, duminică, (...) în stare de semiconştienţă. Prezenta o plagă deschisă la nivelul gâtului. După ce a fost evaluat de specialiştii din Unitatea de Primiri Urgenţe, a fost dus în sala de operaţii. Intervenţia chirurgicală a decurs bine. După o noapte petrecută în ATI, pacientul a fost mutat în Secţia ORL. Este conştient, stabil, urmează să fie evaluat neurologic şi psihiatric", se precizează într-o informare transmisă de SJU Piteşti.

 

Criminalul a încercat să se sinucidă



O femeie de 37 de ani din comuna argeşeană Mihăeşti şi fiul ei, în vârstă de 15 ani, au fost omorâţi, duminică, de un bărbat de 42 de ani care, ulterior, a încercat să se sinucidă.

Dubla agresiune a fost comisă în zona bisericii din satul Drăghici, atacatorul fiind fostul concubin al femeii. Poliţiştii care au intervenit la faţa locului au găsit mai întâi cadavrul copilului, care prezenta leziuni în zona capului, iar cadavrul femeii a fost descoperit ulterior, în curtea lăcaşului de cult, având o rană adâncă la gât. Agresorul a fost imobilizat de poliţişti în timp ce încerca să se sinucidă, provocându-şi tăieturi cu cuţitul în zona gâtului. El a fost preluat de o ambulanţă şi transportat în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel