Românii morți în accidentul din Italia plecaseră la cules de mere: „Erau oameni harnici!”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Cele patru persoane, dintre care doi bunici, soț și soție, și nepoții lor minori, care și-au pierdut viața în accidentul de pe o autostradă din provincia italiană Arezzo sunt din județul Bistrița-Năsăud și plecaseră la cules de mere în Italia. Pierderea lor este o tragedie pentru comuna Petru Rareș.

Primarul comunei, Vasile Cocos, a declarat sâmbătă că îi cunoaște pe membrii familiei, care locuiau în satul Reteag, de când erau copii.

Edilul susține că toată familia, compusă din bunici, părinți și copii a plecat în Italia la cules de mere, la fel cum făceau în fiecare an.

Citește și Localnicii plâng familia de români implicată în accidentul mortal din Italia: „Pleci pe un drum şi nu ştii dacă mai vii înapoi”

„Este o mare tragedie pentru comuna noastră, erau oameni harnici, nu au făcut niciodată probleme Primăriei, erau cu taxele locale la zi”, a spus Cocos.

Acesta a precizat că așteaptă să primească mai multe informații de la rudele familiei privind repatrierea morților din Italia pentru a vedea cum poate Primăria Petru Rareș să ajute la înmormântare.

„Vom avea și o ședință de Consiliu Local”, a mai spus Cocos.

 

4 români au murit, iar 3 au fost răniți

 

Opt români au fost implicați într-un grav accident produs în Italia, în urma căruia 4 au murit, iar 3 au fost răniți și au ajuns la spital, precizează MAE. Un alt român este în afara oricărui pericol.

Citește și Italia. Noi detalii din accidentul mortal provocat de român: Tatăl, găsit lângă mașină plângând și strigând numele copiilor (VIDEO)

Potrivit La Repubblica, accidentul s-a produs pe autostrada A1 dintre Arezzo și Monte San Savino. O mașină în care se afla o familie din România - mamă, tată, 4 copii și bunicii paterni - s-a izbit puternic de un TIR. O fetiță de 10 luni, un băiat de 10 ani și bunicii celor doi copii au murit în urma impactului.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel