Românii cu afaceri în străinătate explică cum sunt ajutați de stat

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Economia Europei se pregătește de pornire odată cu relaxarea restricțiilor. Multe dintre aceste afaceri se bazează și pe angajați români, stabiliți în străinătate.

În Germania sau Austria se redeschid unele magazine și chiar malluri, iar italienii au deschis librăriile și anumite șantiere. Angajații au program scurt și reguli stricte de protecție. E drept că în Occident statul deja intervine eficient și ajută mediul de afaceri, în timp ce la noi autoritățile încă poartă dezbateri privind viitoarele forme de sprijin ce ar urma să fie introduse din 15 mai.

Pavel Perescu lucrează împreună cu doi români şi încă 20 de colegi italieni la o firmă de instalaţii din Cesena, în regiunea italiană Emilia Romagna, puternic afectată de pandemie. O lună de zile au stat acasă, în şomaj tehnic, dar săptămâna trecută au fost chemaţi să lucreze la modernizarea unor şcoli care trebuie finalizate până în august.

„Avem măşti, mănuşi, stăm la un metru distanţă unul de altul... ne luăm temperatura... dacă ai peste 37 şi jumătate te intoric acasă, nu intri pe şantier”, a spus Pavel Perescu, salariat în Italia, potrivit Știrile PRO TV.

În Italia au fost redeschise doar şantierele pentru lucrări edilitare, cu termen limită în această vară, însă din 4 mai va fi permis lucrul şi în cele private, pentru locuinţe şi birouri. Cu familii acasă, romanii sunt nevoiţi să muncească pentru a-şi plăti cheltuielile. Nu le-au intrat bani în conturi pentru perioada de şomaj tehnic şi şi-au epuizat economiile.

„Am o fetiţă şi soţia a lucrat în perioada asta, nu ne-a fost teamă, am zis că trebuie să revenim”, a precizat Nicu Bonă, salariat în Italia, conform sursei citate.

 

„E program lejer, dar venim toţi la serviciu”

 

În Austria, afacerile se redeschid treptat. Doar cele din industria ospitalităţii vor funcţiona din iunie. În prima fază, adică acum două săptămâni, au fost dechise toate spaţiile mai mici de 400 de metri pătraţi, iar din 30 aprilie, urmează faza a doua, adică magazinele de până la 1.000 de metri pătraţi. Rita este angajată la un mare retailer de îmbrăcăminte, cu spaţiu comercial pe 3 etaje, în centrul Vienei. Spune că la început va lucra doar o zi pe săptămână, câte 4 ore, pentru că toţi colegii să vină la lucru.

„Vom veni cu rândul, e program lejer, dar venim toţi la serviciu”, a spus Rita, angajat în Austria.

Este adevărat însă că odată ce în Austria au fost redeschise magazinele, oamenii nu au dat buluc în ele. Fiecare client trebuie să aibă la dispoziţie 20 de metri pătraţi într-un spaţiu comercial. Zonele pietonale din Viena nu mai au turişti, iar vienezii deşi au avut permisiunea să facă mişcare şi să iasă prin parcuri, au ascultat de recomandări.

„Aici lumea a fost civilizată. În sâmbăta când s-au deschis, eu am ieşit să mă plimb, oamenii stăteau la coadă, cuminţi, să plimbau, dar oamenii au cam cumpărat online...”, a mai spus Rita.

 

„Se va încuraja comerţul cu toate aceste mici firme”

 

E drept că, în unele ţări vest-europene, măsurile de sprijin financiar luate deja eficient, la nivel naţional, au fost dublate de măsuri pe plan local. Astfel, unii primari sau şefi peste regiuni au decis să acorde vouchere, sau să facă scutiri la plata chiriilor şi alte forme de promovare pentru micii antreprenori.

Klarisa are un mic magazin de 60 de metri pătraţi, cu articole pentru bebeluşi, într-un orăşel austriac, care funcţionează cu program de la 10 la 13. Luni a avut doar doi clienţi şi susţine că perioada de pandemie trece mai uşor pentru afacerea ei, cât timp beneficiază de un sprijin de până la 60% lunar pentru salarii, din partea statului, după modelul german. Autorităţile locale au creat un sistem de vouchere, prin care încurajează localnicii să cumpere de la micile firme din zonă, urmând ca firmele să primească banii pentru tichete de la bugetul local.

„Ne-au spus să ne înscriem pe o platformă, am fost invitaţi şi se va încuraja comerţul cu toate aceste mici firme, în următoarea perioadă. Chiria pentru luna aprilie a fost suspendată”, a explicat Klarisa, antreprenor.

Are magazinul chiar în centru, dar nu s-a temut că va fi luat cu asalt, odată cu relaxarea măsurilor.

„Uitaţi acolo, centrul vechi, se vede o singură maşină, un domn cu mască merge la farmacie, în rest e gol! Când vezi că primarul face zilnic LIVE şi arată imagini cu centrul gol şi ne mulţumeşte tuturor că facem un efort şi stăm acasă şi ţinem închis, altfel trece perioada asta”, a mai spus Klarisa.

 

În Austria, sprijinul ajunge şi la 80%

 

Statul a permis redeschiderea grădiniţelor, când au fost reluate micile afaceri, şi părinţii trebuie să demonstreze că au fost chemaţi la serviciu ca să-şi poată lăsa copiii. În Germania şi Austria se redeschid şi marile muzee, din această săptămână, tot cu program scurt.

În România, autorităţile sunt încă la stadiul de dezbateri, cu patronatele şi sindicatele, după ce au anunţat că din 15 mai vor înlocui şomajul tehnic cu alte forme de sprijin, pentru mediul de afaceri.

„Va fi o formă de ajutor pentru IMM-uri, mediul de afaceri va fi încurajat, vor fi măsuri luate treptat...”, a spus Florin Cîțu.

În ţara noastră statul asigură în prezent, prin şomaj tehnic 75% din salariul angajaţilor. În Germania, guvernul poate sprijini mediul de afaceri cu până la 60% din salarii, pentru 6 luni sau un an, cu condiţia ca angajatorii să nu facă disponibilizări, în timp ce în Austria, sprijinul ajunge şi la 80%, pentru unele afaceri.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel