Românii au la dispoziție peste o sută de locuri de muncă în Danemarca și Portugalia, la cules de mazăre

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Românii au la dispoziție peste o sută de locuri de muncă în Danemarca și Portugalia, la cules de mazăre
Românii au la dispoziție peste o sută de locuri de muncă în Danemarca și Portugalia, la cules de mazăre

Agențiile Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă din România anunță că sunt disponibile 165 de locuri de muncă în străinătate în agricultură, la cules de mazăre. Doritorii nu trebuie să cunoască limbi străine.

Prin intermediul reţelei EURES România sunt oferite 165 de locuri de muncă vacante pentru lucrători în agricultură – culegători de mazăre. 100 dintre acestea sunt în Danemarca și 65 în Portugalia.

Sunt așteptate persoane cu vârsta minimă de 18 ani, cu condiție fizică bună și cu experiență în agricultură, nefiind solicitată cunoașterea vreunei limbi străine.

Se va munci în ferme unde majoritatea lucrătorilor sunt din România împreună cu câteva persoane din Danemarca, respectiv Portugalia. Contractele se încheie direct la fermă, fără intermediari sau comisioane.

În Danemarca, salariul poate ajunge până la 2.000-2.500 euro brut/lună, în funcție de cantitatea culeasă. Impozitul și contribuțiile sociale se vor deduce din salariu conform legislației daneze. Cazarea se face în rulote, taxa de cazare este de 9 euro pe zi cu toate utilitățile incluse, aceasta fiind reținută din salariu la plecare. Asigurarea medicală este plătită de angajator. Transportul România-Danemarca este plătit de angajat, iar transportul de la locul cazării la locul de muncă în Danemarca este suportat de angajat și costă 2,5 euro/zi.

Durata contractului: iunie-septembrie 2022. Programul de lucru este de 40-50 de ore/săptămână, timp de 6 zile/săptămână. De regulă se lucrează în intervalul orar 7.00-15.00.

 

Un angajat foarte bun poate câștiga circa 1.700 euro pe lună

 

În Portugalia, suma minimă de la care se pornește salarizarea este de 800 euro brut/lună, un angajat mediu ajungând la salariul de 1.000-1.400 de euro brut/lună, pe când un angajat foarte bun ajunge la salariul de 1.400-1.700 euro brut/lună, în funcție de cantitatea culeasă. Impozitul și contribuțiile sociale se vor deduce din salariu conform legislației portugheze. Cazarea se face în case. Contravaloarea cazării se reține din salariu și este între 110 şi 150 euro/lună. Asigurarea medicală, transportul România-Portugalia și transportul de la locul cazării la locul de muncă în Portugalia este suportat de angajator.

Durata contractului: 15 martie – 31 mai 2022.Programul de lucru este de 40-50 de ore/săptămână, timp de 6 zile/săptămână. De regulă se lucrează în intervalul orar 7.00-15.00.

Pentru a aplica pe aceste posturi, candidații trebuie să trimită un CV model EUROPASS, în limba română, pe adresele de email al agenților județene. Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot accesa https://www.anofm.ro/eures/solicitanti.html. Data limită de înscriere este 20 februarie.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel