România, în spaţiul Schengen. Ambasadoarea Franţei: Vom depune toate eforturile... primind şi România

Alexandru Ichim / 11 ian 2022, 16:13 Salveaza PDF Comentarii
Fotografie creată de Matthew Turner, de la Pexels
Fotografie creată de Matthew Turner, de la Pexels

Franţa va depune ''toate eforturile'' pentru a contribui la extinderea Spaţiului Schengen, arătând că România îndeplineşte deja condiţiile tehnice în acest sens, a declarat, marţi, ambasadoarea Franţei la Bucureşti, Laurence Auer.

Ea a fost prezentă la o conferinţă ce a marcat preluarea de către Franţa a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene pentru următoarele şase luni. Alături de ea au fost ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu şi şefa Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, Ramona Chiriac, scrie Agerpres. 

"În aceste şase luni vom depune toate eforturile pentru a contribui la extinderea Spaţiului Schengen, primind alături de noi şi România", a afirmat diplomatul francez. Laurence Auer a vorbit de faptul că ţara noastră îndeplineşte deja condiţiile tehnice pentru includerea în Spaţiul Schengen.

"Am afirmat de mai multe ori că România a îndeplinit toate criteriile, a trecut toate probele tehnice pentru a considera că este pregătită să adere la spaţiul Schengen (...) Suntem pregătiţi să lucrăm pentru a extinde Spaţiul Schengen. Acum facem legătura dintre pachetul de măsuri pentru Schengen şi pentru azil şi migraţie în scopul de a consolida Spaţiul Schengen", a arătat diplomatul, potrivit traducerii oficiale.

”Decizii care presupun consens”



Ea a subliniat că, în acest context, "suntem cu toţii părtaşi la decizii care presupun consens".

"Preşedinţia franceză nu are un plan anume pentru această extindere a Spaţiului Schengen, nu există un calendar precis al Consiliului UE, pentru că în dosarul Schengen avem pe de o parte o consolidare a codului vamal. Cele două exerciţii, din punctul de vedere al preşedinţiei, extinderea şi consolidarea, trebuie să aibă loc simultan, pentru a avea per ansamblu un Spaţiu Schengen care să funcţioneze armonios şi (...) avem obiectivul de a face un spaţiu în care statele membre ale Schengen să se întrajutoreze", a mai arătat Laurence Auer.

La rândul său, Ramona Chiriac a punctat că "România are rolul său, clar stabilit în arhitectura viitoare a Spaţiului Schengen, a unui Spaţiu Schengen pe care Comisia Europeană şi-l doreşte robust şi capabil de a răspunde diferitelor ameninţări cărora ar trebui să le facem faţă".

"Mesajul clar al Comisiei Europene în ceea ce priveşte apartenenţa României la Spaţiul Schengen este că România îndeplineşte toate condiţiile tehnice şi că acum decizia politică în unanimitate va reveni Consiliului Uniunii Europene şi în acest sens salutăm prioritatea preşedinţiei franceze pe această linie", a afirmat şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

”Impact negativ asupra integrităţii şi funcţionării pieţei unice”



Ministrul Bogdan Aurescu a spus că "realitatea recentă, inclusiv în contextul pandemic, ne-a arătat că fragmentarea Spaţiului Schengen, prin menţinerea frontierelor interne, poate genera un impact negativ asupra integrităţii şi funcţionării pieţei unice".

"România susţine un Spaţiu Schengen perfect integrat care va include şi funcţionarea pieţei unice. În ceea ce priveşte noua dimensiune, care imprimă o dimensiune politică a Spaţiului Schengen, adeziunea României la Spaţiul Schengen rămâne un obiectiv prioritar, pentru că ţara noastră îndeplineşte deja de câţiva ani criteriile de aderare", a evidenţiat şeful diplomaţiei române, potrivit traducerii oficiale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy