Români reținuți după ce ar fi înșelat firme de asigurări: Cum funcționa escrocheria care le-a adus mulți bani în buzunare

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Nouă persoane au fost reţinute, luni, după 23 de percheziţii în Teleorman, Olt, Dolj şi Bucureşti într-un dosar de înşelăciune şi fals privind asigurări auto, informează IPJ Teleorman.

În urma percheziţiilor au fost puse în aplicare 25 de mandate de aducere.

„La data de 20 martie, a.c., poliţişti din cadrul structurilor de investigare a criminalităţii economice, investigaţii criminale, criminalistică, arme, explozivi şi substanţe periculoase, acţiuni speciale şi ordine publică din Teleorman, au efectuat 23 de percheziţii domiciliare, într-un dosar pe linie economico-financiară, în judeţele Teleorman, Olt, Dolj şi municipiul Bucureşti. Activitatea infracţională este instrumentată de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Teleorman, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede, într-un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, tentativă la înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii”, precizează IPJ Teleorman.

În perioada 2021-2022, persoanele bănuite, prin falsificarea unor înscrisuri sub semnătură privată, ar fi atestat date nereale privind producerea unor accidente rutiere, inducând şi menţinând în eroare societăţi de asigurare în scopul obţinerii, în mod injust, a despăgubirii.

 

Prejudiciu de 160.000 de lei



Valoarea prejudiciului cauzat este estimată la 160.000 de lei.

„În urma efectuării percheziţiilor domiciliare, au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, înscrisuri, telefoane mobile, suporturi de stocare a datelor informatice şi 6 cartuşe muniţie deţinute fără drept”, mai informează IPJ Teleorman.

În urma administrării probatoriului, faţă de nouă persoane bănuite, cu vârste cuprinse între 21 şi 42 de ani, a fost dispusă reţinerea, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede, cu propunerea de dispunere a unor măsuri preventive.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel