Români, prinşi în timp ce transportau migranţi care intenţionau să ajungă în Austria

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Zece migranţi din Siria care intenţionau să ajungă în Austria au fost depistaţi într-o autoutilitară, la un filtru organizat pe autostrada A1. Cei doi români care îi transportau au fost reţinuţi, a anunţat, vineri, Poliţia de Frontieră Română.

Acţiunea de combatere a traficului de migranţi a fost organizată de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontiera Timişoara, în cooperare cu poliţiştii rutieri.

„Astfel, poliţiştii de frontieră împreună cu poliţiştii de la rutieră au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea unei autoutilitare, care se deplasa spre municipiul Arad şi despre care existau suspiciuni că transportă migranţi din municipiul Timişoara către frontiera cu Ungaria. În urma acţiunii, mijlocul de transport a fost oprit, iar în interiorul compartimentului marfă au fost descoperite ascunse zece persoane, toţi bărbaţi”, se precizează într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră.

 

Persoanele ascunse, cetăţeni din Siria

 

Autoutilitara oprită pentru control era condusă de un cetăţean român în vârstă de 22 de ani din judeţul Timiş, care era însoţit de un tânăr de 18 ani.

„În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele ascunse sunt cetăţeni din Siria şi au vârste cuprinse între 19 şi 40 de ani, care au declarat că doreau să ajungă în Austria. Cei doi români au mai declarat că au preluat cetăţenii străini din Timişoara şi urmau să-i transporte într-o parcare de TIR de pe autostrada A1, pentru care urmau să primească suma 1.000 de lei”, precizează IGPF.

 

Cei doi români au fost reţinuţi 

 

Poliţiştii de frontieră au extins verificările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, pentru depistarea tuturor persoanelor implicate şi documentarea întregii activităţi infracţionale. În acest caz sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecerea ilegală a frontierei de stat pentru cetăţenii sirieni şi a infracţiunii de trafic de migranţi pentru cei doi români.

Cei doi cetăţeni români au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar cetăţenii sirieni au fost introduşi într-un centru de carantină pentru o perioadă de 14 zile.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel