Româncă de 33 de ani, teroarea Spaniei: Zeci de arestări, trei identități false și opt mandate de arestare pe numele său

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Poliția Națională a arestat o femeie de 33 de ani, de naționalitate română, care făcea obiectul a opt mandate de percheziție și arestare emise de același număr de instanțe din diferite orașe din Spania. 

Femeia arestată, de origine română, era căutată de organele judiciare din întreaga Spanie, mai exact din orașele Marbella, Santander, Teruel, Alcoy, Torrevieja și Benidorm pentru cazuri legate de infracțiuni împotriva proprietății în 2017, 2019, 2020 și 2021. 

Astfel, fugara se sustrăgea justiției de ani de zile și folosea până la trei identități diferite pentru a se ascunde, sub care fusese deja arestată de 20 de ori.

În cele din urmă, aceasta a fost localizată de polițiștii care fac parte din Grupul de crimă organizată al Brigăzii de poliție judiciară din Alicante, fiind arestată și pusă la dispoziția Tribunalului de instrucție din Alicante, potrivit Information.es.

Româncă de 33 de ani, teroarea Spaniei

 

Nu este singura româncă infractoare din Spania care a fost ajunsă de brațul lung al legii.  O femeie, de origine română, și un bărbat, riscă 50 de ani de închisoare împreună, după ce ar fi convins trei femei să vină în Spania pentru a lucra ca ospătărițe sau cameriste, obligându-le în schimb să se prostitueze. Cei doi au profitat de situațiile disperate în care se găseau victimele, aducându-le ilegal în țară.

Cei doi au administrat bordelul Pigalle din Meis la începutul anului 2018. În luna iulie, agenți ai Gărzii Civile au efectuat o inspecție a localului, unde au găsit trei femei cu trei povești greu de spus. Povești de înșelăciune și abuz care vor fi analizate de instanță.

Potrivit relatării faptelor prezentate de procuror, cei doi inculpați aveau contacte în Venezuela. Persoane de contact care, "animate de scopul de a obține un câștig financiar, au plănuit să recruteze femei din această țară care se aflau într-o situație de grave dificultăți economice și, profitând de această împrejurare, să le determine să se mute în Spania pentru a lucra ca prostituate în clubul menționat anterior".

Spania. O româncă riscă 22 de închisoare pentru proxenetism și agresiuni

 

Aceasta a fost oferta făcută unei femei care locuiește în Guaneras. "Avea trei copii minori și pe mama ei și trăiau cu multe greutăți economice". Așa că, atunci când i-au oferit șansa de a zbura în Spania și de a lucra ca prostituată, a acceptat. Pentru a intra în țară, administratorii bordelului i-au trimis bilete de avion, o rezervare la hotel și bani lichizi, astfel încât aceasta să pretindă că intră în țară ca turist, se arată în rechizitoriu.

Același mecanism a fost folosit pentru a introduce ilegal în Spania alte două femei, tot din Venezuela, potrivit procurorului. Erau două femei în situații vulnerabile: una cu un copil mic și o fată de 18 ani care a trebuit să abandoneze școala din lipsă de bani. Amândurora li s-a promis un loc de muncă ca ospătărițe și au fost mințite "cu privire la activitatea reală pe care urmau să o desfășoare", spune procurorul, citat de La voz de Galicia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel