Româncă atacată pe stradă de doi câini Amstaff care au scăpat dintr-o curte

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
amstaff
amstaff

O femeie din oraşul Arad a fost atacată pe stradă de doi câini din rasa Amstaff, care au reuşit să iasă dintr-o curte, victima fiind muşcată, la fel şi un căţel pe care îl plimba.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Jandarmeria Arad, victima era la plimbare cu doi căţei şi "a fost atacată din senin de alţi doi câini din rasa Amstaff".

"Femeia mergea liniştită pe stradă, iar în momentul în care a ajuns în faţa unui imobil, cei doi câini care se aflau în curte au reuşit cumva să deschidă poarta şi s-au năpustit asupra unuia dintre căţeii acesteia. Femeia disperată a încercat să salveze patrupedul însă a fost muşcată de braţ. Un vecin, alertat de strigătele femeii, a sunat imediat la 112 cerând ajutor. Totodată, proprietara celor doi câini agresivi a reuşit să-i imobilizeze şi să-i închidă înapoi în curte", se arată în comunicat.

Româncă atacată pe stradă de doi câini Amstaff



Echipajul de Jandarmerie sosit la locul incidentului a constatat că victima avea răni vizibile la nivelul braţului, astfel că a solicitat o ambulanţă. Femeia a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă.

De asemenea, căţelul rănit în urma atacului a fost transportat la o clinică veterinară. "Acesta prezenta numeroase răni la nivelul spatelui şi capului", a precizat Jandarmeria.

Proprietara celor doi câini agresivi ar putea fi cercetată penal pentru vătămare corporală din culpă şi a primit o amendă de 100 de lei, pentru "neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul sau deţinătorul temporar al câinelui, dacă fapta s-a soldat cu rănirea sau cu uciderea unui animal domestic".

Actele de sesizare au fost înaintate Inspectoratului de Poliţie Judeţean pentru continuarea cercetărilor, potrivit Agerpres.

În urmă cu doar o săptămână, un copil de șase ani din satul Cotu Văii, județul Constanța, și-a pierdut viața după ce a fost mușcat de câini.

Copil român de 6 ani, MORT după ce a fost mușcat de câine

 

Luni, 13 decembrie, în jurul orei 12:50, polițiști din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un minor, de 6 ani a fost fost mușcat de către un câine.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că este vorba despre un câine fără stăpân, iar medicii au constatat decesul.

Din primele cercetări a reieșit faptul că, minorul, un băiat de 6 ani, se afla pe stradă, în fața imobilului în care locuiește.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, totodată fiind efectuate verificări referitoare la respectarea prevederilor O.U.G. 55/2002

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel