Român, implicat în mafia permiselor din Italia. Pentru 3.000 de euro aveai carnetul garantat - VIDEO

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Polițiștii din Milano au descoperit o rețea, din care face parte și un român, care încasa mii de euro pentru a truca examenele teoretice pentru obținerea permiselor de conducere. 

Autoritațile au demarat o anchetă, după ce agenții de la Poliția Locală din Milano au descoperit că la o școală de șoferi din localitate examenele teoretice pentru obținerea permisului de conducere erau trucate. Cele cinci persoane cercetate, printre care și un cetățean român, sunt acuzate că primeau între 3.000 și 4.000 de euro de la cei care urmăreau să obțină permisul de conducere fără a se pregăti.

Potrivit publicației Corriere della Sera, gruparea infracțională activa în cadrul școlii de șoferi "Autonoleggio Elio" din Milano, însă ramificațiile ar putea fi mult mai mari. Cercetările au arătat că, prin intermediul unor dispozitive ascunse sub hainele cursanților care urmau să susțină examenul, membrii grupării ofereau răspunsurile la întrebările grilă pe care le primeau candidații în timpul examenului.

Examenele erau "păcălite" cu ajutorul unor dispozitive audio-video 

 

Anchetatorii descriu modul în care cursanții erau ajutați să treacă examenele fără să învețe legislația. Românul se ocupa de procurarea și montarea dispozitivelor, și anume camere de filmat miniaturale, căști audio de mici dimensiuni și un modem de internet care funcționa cu o cartelă SIM. Totodată, cei care plăteau pentru acest "serviciu" primeau și haine special modificate pe care le îmbrăcau în subsolul clădirii. 

(w670)

Celelalte patru persoane anchetate se ocupau cu găsirea de "clienți" pentru această afacere ilegală și tot ei le ofereau răspunsurile la întrebările din timpul examenului prin intermediul aparaturii instalate de român.

Potrivit sursei citate, prețurile practicate variau între 3.000 și 4.000 de euro, prețul fiind negociat în funcție de naționalitatea candidaților. Anchetatorii au dispus sechestrul preventiv pentru școala de șoferi "Autonoleggio Elio", iar pentru cele cinci persoane, trei italieni, un român și un marocan, a fost dispusă începerea cercetării penale, mai scrie milano.corriere.it.

VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel