Român, accidentat pe trecerea de pietoni, nu a fost primit de părinţi în casă, după ce a stat o lună în spital: "Să vină acasă sănătos, nu bolnav"

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Un român nu a fost primit de părinţi acasă, după o lună petrecută în spital şi mai multe operaţii. Bărbatul a fost accidentat pe trecerea de pietoni și a supraviețuit miraculos. După ce a fost externat, pentru a continua recuperarea acasă, a fost nevoit să se întoarcă la spital pentru a căuta un adăpost, după ce părinții au refuzat să îl primească acasă: „Să vină acasă sănătos, nu bolnav“, au motivat aceștia.

Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, care a fost la un pas de moarte la mijlocul lunii noiembrie, după ce a fost victima unui grav accident rutier, a fost externat, în cursul zilei de marţi. Botoşăneanul a fost operat de mai multe ori, a fost internat pe reanimare, cu multiple fracturi şi leziuni grave, după care pe secţia de ortopedie. Starea lui s-a ameliorat, însă, şi nu mai necesita internarea în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă. Asta pentru că acesta a ajuns în faza de recuperare, fiind imobilizat din cauza fracturilor, dar în stare stabilă.

Nu a fost primit de părinţi în casă, după ce a stat o lună în spital

 

Din acest motiv, reprezentanţii secţiei i-au spus bărbatului că trebuie externat la domiciliu, unde să continue zilele de recuperare şi îngrijiri. Aceştia au luat legătura cu un frate de-al său, care ar fi fost de acord să se ocupe de externarea lui.

Pentru că pacientul era imobilizat din cauza unei fracturi la femur, acesta a fost preluat de o ambulanţă de transport şi dus la adresa indicată.  Doar că acolo, cadrele medicale de la Ambulanţă au avut surpriza să constate că nu au cui să predea bolnavul. 

„A fost o situaţie neplăcută. În cursul după-amiezii am primit o solicitare de la secţia de ortopedie pentru externarea unui pacient. Echipajul nostru a plecat la domiciliul bărbatului, au fost aşteptaţi de fratele pacientului, care a şi luat actele pe care le avea ambulanţierul, şi care i-a condus la adresa părinţilor, unde era şi adresa de domiciliu a pacientului. Doar că părinţii au refuzat să îşi primească propriul copil, pentru că nu este complet vindecat.

Ambulanţierul a stat peste două ore, cu motorul pornit, în faţa porţii, pentru a oferi condiţii, cât de cât, pacientului, însă s-a lovit de refuzul părinţilor. Din acest motiv pacientul a fost dus din nou la Urgenţe şi se caută o soluţie”, a precizat medicul primar Nicuşor Curteanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani, potrivit Monitorul de Botoșani.

„Să îl externeze când e bine, nu când e bolnav, cum e acum”

 

Orice ar fi încercat să le explice reprezentantul Ambulanţei, părinţii bărbatului nici nu voiau să audă să îl primească pe acesta în casă. Oamenii explicau că ei nu au fost informaţi de nimeni că fiul lor va fi externat şi nici nu puteau să aibă grijă de el. „El când a plecat de acasă era sănătos. Să îl externeze când e bine, nu când e bolnav, cum e acum. Să vină acasă sănătos. Să aibă grijă de el criminalul ăla cu maşina. Nouă nu ne-a spus nimeni că îl externează, nu am făcut nici focul în casă, nu îl putem lua aşa. Stă şi îngheaţă în ambulanţă, să îl ia înapoi la spital”, a spus mama acestuia.

„Eu ce vină am că s-a izbit maşina în mine pe trecerea de pietoni?”

 

Până şi bărbatul a suferit un şoc, atunci când a realizat că era în faţa porţii casei în care locuia, dar nu putea ajunge în casă, la aproape o lună jumătate de internare. „Mă gândeam că am să dorm în patul meu în seara asta. Părinţii au spus să vin acasă sănătos, nu bolnav. Eu ce vină am că s-a izbit maşina în mine pe trecerea de pietoni? Cei de la spital au vorbit cu fratele. El mi-a luat buletinul, foile din spital, după care nu a mai răspuns la telefon. Părinţii nici nu au vrut să stea de vorbă cu mine. Eu le cumpăr lemne în casă, dau salariul în casă şi tot eu ies rău”, a spus bărbatul, de pe targa ambulanţei, aşteptând o rezolvare a cazului.

Legal, acesta nu mai putea fi internat iar pe secţia de ortopedie, pentru că nu mai reprezintă o urgenţă pentru această secţie, însă cadrele medicale încercau să găsească o soluţie pentru a-l interna undeva.

La un moment dat, la faţa locului a ajuns şi un echipaj de poliţie, în încercarea de a-i îndupleca pe părinţi să îşi primească băiatul acasă. După aproape jumătate de oră de stat de vorbă cu bătrânii, oamenii legii s-au recunoscut înfrânţi de încăpăţânarea acestora şi au fost nevoiţi să se retragă. Aceştia le-au explicat şi celor de la ambulanţă că nu este nici o lege în care să fie prevăzută pedepsirea lipsei de omenie sau empatie şi nu pot obliga părinţii să îşi primească propriul fiu în casă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel