Robert Negoiță, urmărit penal de procurorii DNA

Echipa Stiri Diaspora |
Data actualizării: | Data publicării:

Robert Negoiță a fost pus sub urmărire penală de către procurorii DNA.

Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă, a fost pus sub urmărire penală de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu, a informat luni DNA.

Potrivit procurorilor, deși ar fi trebuit să fie organizate licitații publice, contractul de salubritate încheiat în anul 1999 a fost prelungit succesiv cu Rosal (operator nelicențiat din anul 2013 pentru Sectorul 3), prin acte adiționale care au determinat inclusiv creșterea tarifelor de salubrizare.

”Actul adițional prin care se prelungea nelegal termenul contractual cu operatorul nelicențiat legal - Rosal Grup S.A a fost ulterior semnat de suspectul Robert Sorin Negoiță.

În plus, la 15 mai 2014, suspectul Robert Sorin Negoiță ar fi încheiat și semnat în mod nelegal, un alt act adițional, fără a-l supune aprobării Consiliului local, prin care s-au crescut frecvențele de realizare a activităților de curățenie a căilor publice cu influență asupra creșterii costurilor operatorului de salubritate Rosal Grup S.A.” - se arată în comunicatul procurorilor anticorupție.

54 acte adiţionale la un contract de salubrizare cu ROSAL GRUP

 

DNA spune că faptele reţinute ar fi constatate în contextul în care, în perioada anilor 2000-2018, în Sectorul 3 s-au încheiat 54 acte adiţionale la un contract de salubrizare cu ROSAL GRUP, prin care fie s-a prelungit contractul, fie s-a mărit valoarea acestuia.

"La nivelul Sectorului 3 nu s-ar fi respectat prevederile noii legislaţii aplicabile actelor adiţionale începând cu anul 2001 şi până la finalizarea derulării contractului (Legea 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice; O.G. 71 din 29 august 2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local; Legea 101 din 25 aprilie 2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor; O.U.G. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii)", se precizează în comunicat.

Cu alte cuvinte, arată anchetatorii, în contextul menţionat, în loc să fie organizate licitaţii publice, contractul de salubritate încheiat în anul 1999 a fost prelungit succesiv cu ROSAL GRUP SA (operator nelicenţiat din anul 2013 pentru Sectorul 3), prin acte adiţionale care au determinat inclusiv creşterea tarifelor de salubrizare.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţe că, în realizarea atribuţiilor de serviciu, Robert Sorin Negoiţă ar fi aprobat, întocmit şi semnat o serie de acte (Raport de specialitate, Nota de fundamentare, Expunere de motive), iar la 20 noiembrie 2013, pe baza actelor, ar fi prezentat membrilor Consiliului Local al Sectorului 3 regularitatea operaţiunii propuse spre votare.

"Sub pretextul implementării Programului de dezvoltare a sistemului de gestionare integrată a deşeurilor municipale de pe raza administrativă a Sectorului 3, suspectul ar fi determinat obţinerea votării, de către Consiliul local, a unui act care, în realitate, viza prelungirea nelegală a contractului de salubritate cu încă 10 ani. Actul adiţional prin care se prelungea nelegal termenul contractual cu operatorul nelicenţiat legal - ROSAL GRUP SA a fost ulterior semnat de suspectul Robert Sorin Negoiţă", menţionează DNA.

În plus, afirmă procurorii, la 15 mai 2014, Robert Negoiţă ar fi încheiat şi semnat, în mod nelegal, un alt act adiţional, fără a-l supune aprobării Consiliului local, prin care s-au crescut frecvenţele de realizare a activităţilor de curăţenie a căilor publice cu influenţă asupra creşterii costurilor operatorului de salubritate ROSAL GRUP SA.

"Modalitatea de prelungire a contractului iniţial de salubrizare printr-o serie de acte adiţionale a făcut obiectul unor controale din partea Curţii de Conturi, Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice şi Consiliului Concurenţei. Aceste controale au constatat încălcări ale dispoziţiilor legale, iar ca urmare, autorităţii contractante (UAT Sector 3) i s-a comunicat obligaţia de a nu mai prelungi contractul iniţial încheiat în 1999 peste termenul de valabilitate de 5 ani stipulat în contract şi i s-a recomandat să dispună reorganizarea serviciilor de salubrizare conform noilor prevederi şi să atribuie noul contract conform O.U.G. nr. 34/2006, prin licitaţie. Încălcările constatate de Curtea de Conturi ca urmare a controlului efectuat la Primăria Sectorului 3 au fost validate de Instanţa de contencios administrativ, în cursul anului 2017. Faţă de această sentinţă, primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiţă, a declarat recurs, dar ulterior a renunţat la judecarea recursului", mai susţine DNA.

Pentru a acoperi retroactiv nelegalităţile prelungirii contractului iniţial, spun anchetatorii, funcţionarii Primăriei Sector 3 ar fi iniţiat un demers juridic prin care, în cursul anului 2018, actele adiţionale s-ar fi aprobat retroactiv de către Consiliul local, iar ulterior ar fi fost întocmit un referat, semnat de viceprimarul Elena Petrescu, pe baza unei delegări nelegale făcute de primar, prin care practic s-au şters o parte din obligaţiile de plată pe care ROSAL GRUP SA le avea la Primăria Sectorului 3.

Ulterior, mai arată procurorii anticorupţie, acţiunea a fost validată de auditorul public extern, Mirela Chetreanu, în Raportul de follow-up din data de 11.10.2019, deşi aspectele nu remediau încălcările constatate de Curtea de Conturi.

Prin faptele descrise, la care au contribuit, sub forma complicităţii, şi persoanele menţionate din conducerea Primăriei Sectorului 3, s-ar fi creat un prejudiciu total de 578.446.818 lei în dauna Sectorului 3 şi un folos necuvenit pentru SC Rosal Grup SA, informează Direcţia.

Procurorii au solicitat Consiliului Local Sector 3 Bucureşti să comunice dacă Sectorul 3 se constituie parte civilă în cauză.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel