Ro Alert, după ce un urs a intrat la ștrandul din Toplița 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Un echipaj de jandarmi a fost solicitat să intervină, vineri după-amiaza, după ce un pui de urs a intrat în incinta ştrandului Banffy din municipiul Topliţa.

Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Harghita, ursuleţul se afla în incinta ştrandului, în zona verde, iar ursoaica era după gard.

Administratorul ştrandului a cerut ajutor la numărul de urgenţă 112, dar până la sosirea echipajului de jandarmi puiul de urs a ieşit de la ştrand şi a plecat cu ursoaica spre pădure.

Jandarmii au mai rămas în zonă şi s-au asigurat că animalele sălbatice nu revin.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita au emis un mesaj RO-ALERT pentru a avertiza despre pericol.

În incinta ştrandului, dar şi în apropierea acestuia se aflau mai multe persoane.

Urșii au atacat de 155 de ori în Harghita

 

155 de pagube provocate de animale sălbatice au fost raportate de la începutul anului la Agenţia pentru Protecţia (APM) Harghita, în majoritatea cazurilor fiind vorba despre probleme cauzate de urşi.

Potrivit informaţiilor furnizate de directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Harghita, Domokos Laszlo, din cele 155 de pagube înregistrate, pentru care s-a întrunit comisia de evaluare constituită în astfel de cazuri, 135 au fost cauzate de urs, trei de lupi, 20 de alte animale, cum ar fi castori sau cerbi.

În urma atacurilor animalelor sălbatice au fost omorâte 85 de oi, 74 de bovine, 142 de păsări şi alte animale mici, fiind afectate şi 48 de familii de albine.

Comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021, numărul cazurilor în care au fost raportate pagube provocate de animale sălbatice este cu 15 la sută mai mic, precizează sursa citată.

Informaţiile furnizate de directorul Agenţiei de Protecţia Mediului Harghita mai arată că, potrivit ordinului Ministerului Mediului 723/2022, s-au emis decizii de recoltare pentru 35 de exemplare de urs, din extravilanul localităţilor, iar asociaţiile de vânătoare au împuşcat 24 de exemplare.

De asemenea, conform OUG 81 actualizată, din intravilanul localităţilor au fost împuşcaţi şase urşi care provocau pagube şi reprezentau un pericol pentru cetăţeni, 23 au fost relocaţi, iar în 25 de cazuri animalele au fost alungate.

De la începutul anului, câteva exemplare de urs au murit în accidente de maşină sau de tren sau au fost găsite fără viaţă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel