Rezultat alegeri prezidențiale 2025, turul 1. Exit-poll: Cum au votat românii

Gabriel Nuță-Stoica |
Data actualizării: | Data publicării:
Alegeri prezidențiale 2025, turul 1. Exit poll, ora 21.00 (Foto: Inquam / Freepik)
Alegeri prezidențiale 2025, turul 1. Exit poll, ora 21.00 (Foto: Inquam / Freepik)

Primele rezultate ale alegerilor prezidențiale, turul I. Exit-poll-urile vor fi publicate la ora 21.00, imediat după închiderea urnelor. ȘtiriDiaspora va prezenta rezultatele în acest articol, imediat ce acestea vor fi publicate, potrivit legii. Este important de menționat că sondajele exit poll nu iau în calcul votul în diaspora.

Rezultatele exit-poll-urilor pentru turul I al alegerilor prezidențiale vor fi anunțate duminică, 4 mai, la ora 21.00, odată cu închiderea oficială a secțiilor de votare, în conformitate cu prevederile legale. Aceste date preliminare vor oferi românilor o primă imagine asupra candidaților care se vor înfrunta în turul al doilea al scrutinului pentru Cotroceni.

Biroul Electoral Central (BEC) a acreditat pentru alegerile prezidențiale din 2025 trei institute de sondare a opiniei publice pentru a realiza cercetările de tip exit-poll: Avangarde, CURS și ARA Public Opinion. Acestea vor colecta date pe parcursul întregii zile de duminică, la nivel național, și vor furniza estimări privind votul exprimat de cetățeni.

Citește și George Simion, primul mesaj după ce a câștigat primul tur al al alegerilor prezidențiale 

La ora 21.00, imediat ce secțiile de votare se vor închide, ȘtiriDiaspora va publica rezultatele celor două exit-poll-uri realizate de CURS și Avangarde, care vor indica cine sunt candidații care intră în turul II al alegerilor prezidențiale. 

Publicarea acestor estimări va marca primul moment relevant din seara electorală, până la anunțarea rezultatelor oficiale de către autoritățile competente.

Exit-poll CURS. Rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale 2025

 

George-Nicolae Simion (AUR) - 33,1%

Crin Antonescu (Alianța electorală "Alianța Electorală România Înainte") - 22,9%

Nicușor Dan (Independent) -  20,9%

Elena-Valerica Lasconi (USR) - 4,4%

Victor Ponta (Independent) - 14,70%

Alții: 4%

Exit-poll Avangarde. Rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale 2025

 

George-Nicolae Simion (AUR) - 30%

Crin Antonescu (Alianța electorală "Alianța Electorală România Înainte") - 23%

Nicușor Dan (Independent) -  23%

Elena-Valerica Lasconi (USR) - 4%

Victor Ponta (Independent) - 15%

Alții: 5%

*Date ora 19.00.

Sondaj INSCOP Research realizat în ziua votului

 

INSCOP Research a realizat un ”Sondaj în ziua votului” pe teritoriul României (fără Diaspora) în cadrul unui proiect intern de testare și validare a acestui instrument de cercetare.

Sondajul este reprezentativ pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste, care declară că s-a prezentat la vot sau se va prezenta la vot în mod sigur.

Datele au fost culese prin interviuri telefonice, pe un eșantion de 4.490 respondenți, dintre care voturi exprimate în număr de  respondenți 2.455. Marjă de eroare maximă admisă este de 2%.

Datele estimării sociologice sunt următoare:  George Simion (AUR) 36,2%, Crin Antonescu (PSD, PNL, UDMR) 21,5%, Nicușor Dan (independent) 20,6%, Victor Ponta (independent) 17,1%, Elena Lasconi (USR) 2,5%, Lavinia Șandru (PUSL) 1,0%, Daniel Funeriu (independent) 0,4%, Sebastian Popescu (PNR) 0,2%, John Ion Banu Muscel (independent) 0,2%, Cristian Terheș (PNCR) 0,2%, Silviu Predoiu (PLAN) 0,1%.

rezultate-sondaj-alegeri-inscop-research

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel