Grupul #rezist Dublin anunță pe pagina de socializare că pe 10 august 2018 vor fi în Piața Victoriei pentru a protesta împotriva calsei politice. Ei enumeră mai multe solicitări pe care aceșia le au de la protestul la care va participa Diaspora.
"Pe 10 august în Piața Victoriei ne vom cunoaște. Prea mult timp am stat separați, prea mult timp am suferit în noi înșine, prea mult timp am dat vina pe noi. A venit vremea să îi tragem la răspundere pe cei responsabili.
Rezist Dublin se va afla în Piața Victoriei pentru a solidariza cu românii de pretutindeni. România este a tuturor românilor, oriunde s-ar afla aceștia.
Acest popor s-a unit mereu în momentele cele mai dificile din istoria lui, iar noi trăim un moment istoric; trebuie doar să avem încredere în noi. Dacă nu de Centenar să ne salvăm țara de impostori, atunci când?
Vom cere în Piața Victoriei următoarele:
- Demisia Guvernului Dăncilă pentru lipsa de competență, pentru erorile interminabile și inacceptabile, și pentru faptul că s-a dovedit în repetate rânduri a fi doar un guvern marionetă
- Demisia lui Liviu Nicolae Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților din Parlamentul României (o demisie simbolică; vedeți punctul 3 mai jos) -- un dublu condamnat nu are ce căuta pe o funcție publică
- Organizarea alegerilor anticipate (referendum)
- O serie de referendumuri pentru a reforma România: începem cu depolitizarea Curții Constituționale a României (judecătorii să fie numiți strict de către CSM)
Venim să aprindem lumina: noi toți, împrăștiați în lume însă cu rădăcinile în România. Veniți alături de noi. Uniți. Fără teamă. Pașnici, dar fermi.
Nu uitați că mesajele transmise de putere mereu sunt cu obiectivul de a demobiliza lumea și de a introduce îndoială în rândul participanților la protest („nu se schimbă nimic”, „nu vor pleca” etc.) -- însă știm mai bine că am dat un guvern jos în 2017 și am oprit o ordonanță de urgență; de data asta vom cere un reset complet și reforma profundă și mult așteptată a clasei politice.", scrie #rezist Dublin pe pagina de facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Explozia de la Torino a fost un act de răzbunare la adresa unei românce. Autorul a fost arestat
Bogdan Bolojan /
05 iul 2025, 19:48
Tragedia care a zguduit orașul Torino în noaptea de 30 iunie capătă contururi tot mai clare, iar datele anchetei confirmă o ipoteză cutremurătoare: explozia violentă dintr-o clădire de locuințe de pe via Nizza 389 ar fi fost provocată intenționat, ca gest de răzbunare personală, iar ținta ar fi fost o femeie de naționalitate română. În urma deflagrației, un tânăr italian în vârstă de 33 de ani, Jacopo Peretti, și-a pierdut viața, iar alte cinci persoane au fost rănite, printre care o fetiță de 6 ani și un băiat de 12 ani.