REFERENDUM. Scrisoarea preşedintelui, în Comisiile juridice din Parlament

[] []

16 apr 2019, 10:12
Salveaza PDF Comentarii

Scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis privind organizarea unui referendum naţional va fi trimisă spre analiză şi raport către Comisiile juridice ale Parlamentului. 

Conducerea Parlamentului va fi apoi convocată pentru a stabili o şedinţă de plen comună, au stabilit, luni, Birourile reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.

"Am decis, conform Regulamentului şi conform procedurii, să trimitem (solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis -n.r.) către Comisiile juridice reunite din Cameră şi Senat pentru a avea un raport pe care să-l înainteze Birourilor permanente reunite şi după aceea să avem şedinţă de plen reunit. Termenul pentru un astfel de raport este de două zile, după două zile aşteptăm din nou raportul, întrunim din nou Birourile permanente reunite şi stabilim calendarul şi data pentru şedinţa de plen reunit", a anunţat vicepreşedintele Senatului Claudiu Manda.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis pe 4 aprilie preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu şi Liviu Dragnea, scrisoarea cu privire la temele referendumului naţional care va fi organizat pe 26 mai.

"În temeiul dispoziţiilor art. 90 din Constituţie, precum şi ale art. 2 şi art. 11 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, intenţionez să cer poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa suverană cu privire la următoarele probleme de interes naţional: interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie; interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct Curtea Constituţională cu privire la ordonanţe. Având în vedere dispoziţiile legale menţionate, consult Parlamentul cu privire la organizarea unui referendum naţional referitor la problemele sus-menţionate", precizează Iohannis, în scrisoarea transmisă conducerii Parlamentului. 

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.27