Rareș Bogdan spune că în lege s-a lăsat „o portiţă” pentru ca OMV să nu plătească taxa de solidaritate: „Slab pregătiți, rău intenționați sau pur și simplu proști”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Europarlamentarul Rareș Bogdan susține că funcționarii de la Ministerul Finanțelor care au redactat Ordonanța de Urgență dată de Guvernul României prinvind suprataxarea sunt „slab pregătiți, au fost rău intenționați sau pur și simplu proști”.

„Am spus că statul român trebuie să verifice dacă funcționarii din Ministerul Finanțelor care transpus Regulamentul din 4 octombrie al Comisiei Europene (...) au fost slab pregătiți, au fost rău intenționați sau pur și simplu proști. Eu spun că noi de data aceasta dăm un examen, un examen al statului român în fața unei corporații. Acest Regulament nu e făcut pentru OMV-Petrom. Acestei Ordonanțe se vor supune nu mai puțin de 82 de companii din România, inclusiv companii de stat. 

Ordonanța merge în Parlament unde parlamentarii români pot modifica. Eu cred că OMV-Petrom nu poate să vină să ne spună că nu are 75% în zona de extracție. Statul român trebuie să fie suficient de puternic și bine pregătit astfel încât să poată să vină cu o măsură. 

Un stat își dovedește capacitatea de funcționare și puterea în momentul în care apără interesul cetățeanului și statului respectiv. Este vorba de 200 de milioane de euro la bugetul de stat. Dacă statul român nu este capabil să demonstreze că OMV-Petrom trebuie să se supună aplicării acestei Ordonanțe pe o perioadă de doi ani de zile, înseamnă că și mai mult decât până acum cetățenii români își vor pierde încrederea că le apără interesele”, a spus Rareș Bogdan la Antena 3.

 

OMV nu se poate sustrage plăţii taxelor 

 

„Statul austriac, respectiv OMV Petrom, nu poate să vină să ne spună că nu are 75% din activitatea din România în domeniul extracţiei petroliere, în domeniul vânzării de produse petroliere, respectiv de gaz sau energie electrică pentru că nu se ocupă de vânzarea cărţilor, nici de evenimente culturale şi nici nu se ocupă de vânzarea gogoşilor.

Atât timp cât OMV plăteşte 170 de milioane în suprataxă în Austria, care, la rândul său a venit cu transpunerea acestui regulament european, OMV nu se poate sustrage plăţii taxelor decât dacă statul român prin ANAF, Ministerul Finanţelor, nu va fi în stare să fie suficient de puternic pentru a demonstra celor angajaţi de OMV că este obligat să plătească”, a mai declarat Rareş Bogdan zilele trecute.

 

Lucian-Ovidiu Heiuș - „Brațul de fier al statului român”

 

Rareş Bogdan l-a numit pe şeful ANAF, Lucian-Ovidiu Heiuș un „braţ de fier al statului român”, după ce a venit cu sugestia de a executa silit OMV Petrom în cazul în care nu va achita suprataxa.

„Lucian Heiuş a procedat corect, ca un braţ de fier al statului român şi sper să nu rămână la nivel declarativ. Timp de 33 de ani, foarte multe corporaţii, multinaţionale prezente în România au considerat ţara asta o zonă fără reguli. În timp ce companiile româneşti de forţă au fost de multe ori sub presiunea supliciului organelor de control, indiferent de forţa lor. În cazul unor corporaţii care au făcut investiţii sau au achiziţionat active ale statului român, statul român s-a purtat cu mănuşi.

Cred că este momentul în care trebuie să tratăm investitorii români şi investitorii străini la egalitate. Deci să nu fie consideraţi investitorii români investitori de rang doi şi investitorii străini ca investitori de rang unu. De asemenea, statul român trebuie să fie suficient de puternic pentru a explica şi pentru a acţiona în ideea valorificării potenţialului pe care îl are România şi a impozitării profiturilor pe care le fac aceste corporaţii în România”, a mai adăugat Rareş Bogdan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel