Rareș Bogdan, reacție la imaginile cancelarului Nehammer cu președintele Bulgariei, la Viena. „Vrea să ne dea șah“

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

După ce cancelarul Austriei, Karl Nehammer și președintele Bulgariei, Rumen Radev, s-au afișat împreună la concertul de Anul Nou de la Viena, prim-vicepreședintele  PNL, Rareș Bogdan, reacționează și consideră o sfidare gestul acesta la adresa României și, totodată, un gest politic prin care Nehammer vrea să își arate bunăvoința față de Bulgaria, cu câteva zile înainte unui tur electoral.

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, şi preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, s-au întâlnit duminică, în prima zi a anului, la concertul tradițional de Anul Nou care are loc la Viena. Cei doi au postat fotografii în care apar împreună la eveniment, pe rețelele sociale.

"Gestul lui Nehammer e tipic de manual, încearcă să trateze diferit, să dea un șah României", a afirmat eurodeputatul Rareș Bogdan, care a susținut că nu este momentul ca România să ducă „o diplomație a capului plecat care ne-a dus la eșec, ci una a capului sus, a forței, un pumn băgat într-o mănușă de catifea".

Rareș Bogdan, reacția la imaginile cancelarului Nehammer cu președintele Bulgariei, la Viena. „Vrea să ne dea șah“ 

 

Întrebat dacă președintele român a primit și el o invitație la Viena, ca preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, Rareș Bogdan a răspuns: "Nu știu, nu cred că Klaus Iohannis a primit invitație pentru concertul de Anul Nou de la Viena".

"Gestul cancelarului austriac arată o nouă abordare a Vienei în raport cu extinderea Schengen vizavi de România și Bulgaria. Gestul lui Nehammer e tipic de manual, încearcă să trateze diferit, să dea un șah României. Nu cred că Radev (n.r. - președintele Bulgariei) sau Nehammer sunt mari iubitori ai muzicii simfonice. E un gest prin care, înainte cu 6 zile de alegerile din landul Austria inferioară, care asigura 33% din totalul PIB al Austriei, e programată și o vizită a cancelarului în Bulgaria. Nehamer încearcă să își arate o altă față propriilor alegători, un fel de bunăvoință, că un dibaci diplomat, după ce a dat cu mucii în fasole, a căzut cu nasul în tărână, după ce a refuzat accesul pentru România și Bulgaria", a mai spus Rareș Bogdan la Digi24.

2. -imagine fara descriere- (rumenradev-nehammes.jpg)

"Nehammer, consultat de strategi, a făcut această mutare că să încerce o abordare diferențiată a României și Bulgariei, ca să capteze electoratul de peste tot. E un șah, o încercare de a arăta o deblocare, prin care Nehammer încearcă să arate că nu e contra extinderii Spațiului Schengen, privit în cheia jocului electoral pentru alegerile din 29 ianuarie din acest land care a avut o conducere conservatoare timp de 40 de ani, iar acum conservatorii îl pot pierde. Nehammer încearcă toate formulele pentru a agăța puțin electoratul", a explicat liderul PNL.

Rareș Bogdan: „Dacă Bulgaria va fi decuplată de România, situația va fi alarmantă și extrem de gravă pentru PNL și PSD“

 

El consideră că vizita șefului statului bulgar ar putea fi privită ca o încurajare a ramurii social-democraților austrieci care cer decuplarea Bulgariei și României în Procesul de aderare la Schengen.

„Dacă Bulgaria va fi decuplată de România, situația va fi alarmantă și extrem de gravă pentru PNL și PSD. România stă net superior Bulgariei. Va trebui să ne gândim extrem de bine pașii dar să nu depășim decembrie 2023, pentru că atunci nu mai există niciun fel de explicație în față unui posibil eșec. Părerea mea e că noi trebuie să ducem nu o diplomație a capului plecat care ne-a dus la eșec, ci una a capului sus, a forței, un pumn băgat într-o mănușă de catifea“, a mai spus eurodeputatul liberal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel