Puigdemont, abandonat. Va fi extrădat și trimis la închisoare

Narcis Popa |
Data publicării:

 Fostul lider catalan Carles Puigdemont poate fi extrădat pentru deturnare de fonduri publice, conform deciziei luate joi de un tribunal din oraşul german Kiel, transmit agenţiile de presă internaţionale. 

Justiţia germană a autorizat joi extrădarea fostului lider catalan Carles Puigdemont pentru deturnare de fonduri publice, dar a respins motivul mai grav, rebeliunea, pentru care acesta este inculpat în Spania, transmit agenţiile de presă internaţionale. 

Decizia a fost luată de tribunalul din landul german Schleswig-Holstein. 

''Extrădarea pentru acuzaţia de deturnare de fonduri publice este admisibilă, o extrădare pentru acuzaţia de rebeliune nu este admisibilă'', a indicat tribunalul. Acesta a precizat că, totuşi, procurorului general al landului Schleswig-Holstein îi revine sarcina de a organiza predarea lui Carles Puigdemont către autorităţile spaniole şi că fostul lider catalan 'rămâne liber' până atunci. 

În luna aprilie, instanţa a respins o cerere de extrădare a fostului lider catalan pentru rolul său în campania pentru independenţa Cataloniei. Totuşi, judecătorii au permis eliberarea pe cauţiune a lui Puigdemont şi au declarat că el încă poate face obiectul extrădării către Spania pentru 'deturnare de fonduri publice', în legătură cu organizarea, la 1 octombrie anul trecut, a referendumului privind autodeterminarea Cataloniei. 

Carles Puigdemont a primit permisiunea de a se instala la Berlin pentru perioada examinării cererii de extrădare formulate de Spania. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel