Protest la Bruxelles. Premierul CRITICĂ ''violenţele inadmisibile''

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Premierul belgian Charles Michel a criticat ''violenţele inadmisibile'' survenite vineri în primul protest al ''vestelor galbene'' la Bruxelles.

Manifestaţia, care s-a desfășurat în apropierea biroului său şi a instituţiilor europene, a degenerat în violenţe între protestatari şi forţele de ordine care au folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a dispersa protestatarii, informează France Presse. 

După trei ore de protest paşnic, primele incidente au avut loc în jurul orei locale 13:30, când manifestanţii au început să arunce cu pietre înspre dispozitivul de intervenţie al poliţiei care proteja clădirile oficiale. 

În timpul confruntărilor ce au urmat au fost incendiate şi două autospeciale ale poliţiei, în intersecţia Arts-Loi, locul unde a pornit manifestaţia. Parchetul din Bruxelles a deschis o anchetă pentru ''incendiere voluntară'', în timp ce poliţia a anunţat că manifestanţii au aruncat înspre forţele de ordine mai ales cu pietre desprinse din pavaj şi cu mingii de biliard.

Încă înainte de izbucnirea violenţelor poliţia a arestat circa 60 de persoane pentru blocarea străzilor sau portul unor obiecte interzise, precum cuttere sau petarde.

În cursul după-amiezii, în timp ce grupuri de protestatari continuau să se confrunte cu forţele de ordine, un jurnalist al platformei video franceze ''Brut'' a fost reţinut pentru scurt timp de acestea din urmă. 

''El filma poliţiştii care încercuiseră manifestanţii (...) I-au luat legitimaţia de presă, l-au legat la mâini şi l-au obligat să stea jos circa o jumătate de oră'', afirmă directorul editorial al acestei platforme, Laurent Lucas, care îi acuză pe poliţiştii belgieni de exces de zel. 

Premierul belgian Charles Michel, care a fost ţinta manifestanţilor ce i-au cerut demisia, a criticat pe Twitter violenţele pe care le-a atribuit unor ''huligani''. 

''Să nu existe impunitate pentru violenţele inadmisibile de la #Bruxelles. Huliganii şi jefuitorii să fie sancţionaţi'', a scris el pe reţeaua de socializare.

Către seară, calmul a revenit în capitala belgiană, unde însă dispozitive importante de forţe de ordine au rămas în apropierea clădirilor guvernamentale şi a instituţiilor europene. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel